Adrian Severin, reacţie dură împotriva Curţii Supreme: Se poate scrie de acum „cronica unei execuţii anunţate”. Un asasinat politic în plus

Fostul europarlamentar Adrian Severin, a reaţionat dur după ce Curtea Supremă i-a respins mai multe probe pe care le propusese în apărare. „Pe scurt, urmează să mă apăr fără nici o probă; sau numai pe baza probelor acuzării”, susţine politicianul.

Postarea a lui Adrian Severin, intitulată „Cum să ne dovedim nevinovăţia?”,  a fost promovată pe facebook de acesta. „Pe scurt, urmează să mă apăr fără nici o probă; sau numai pe baza probelor acuzării. Poate crede cineva că un asemenea proces este echitabil? Poate crede cineva că îţi poţi „dovedi nevinovăţia” fără nici o probă? Poate crede cineva că acesta este un stat de drept? În ceea ce mă priveşte se poate scrie de acum "cronica unei execuţii anunţate". Aceasta mă priveşte însă pe mine. Un asasinat politic în plus”, a explicat, în postare Adrian Severin.

Ultimul termen din proces: 14 noiembrie

Totul a început după ce Completul de cinci judecători al instanţei supreme a respins cererea lui Adrian Severin de audiere, în calitate de martor, a jurnaliştilor englezi care i-au promis bani pentru depunerea unor amendamente, a lui Traian Băsescu şi a lui George Maior, în dosarul în care fostul europarlamentar care este acuzat de trafic de influenţă.

Cei cinci magistraţi din completul care judecă dosarul lui Adrian Severin au decis ca fostul europarlamentar să depună o serie de înscrisuri şi i-au respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice criminalistice cu privire la înregistrările audio-video în mediul ambiental şi a convorbirilor telefonice efectuate de el cu cei doi ziarişti britanici, martorii Jonathan Calvert şi Claire Newell.
Instanţa a stabilit următorul termen de judecată în 14 noiembrie, acesta fiind şi ultimul din dosarul lui Adrian Severin.

Decizia va fi definitivă

Adrian Severin a fost condamnat, pe 23 februarie 2016, la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost pus sub acuzare în calitate de europarlamentar, decizia nefiind definitivă. Fostul europarlamentar a fost trimis în judecată de procurori pe 11 septembrie 2013 pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

La momentul investigaţiei jurnalistice, trei europarlamentari - Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler şi fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser – ar fi acceptat "să-şi vândă serviciile" unor jurnalişti ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente.

De altfel, alţi europarlamentari europeni implicaţi în acet caz au fost condamnaţi în ţările lor de origine: austriacul  Ernst Strasser (3 ani de  închisoare) şi slovenul Zoran Thaler (2 ani şi 6 luni de închisoare).

Postarea lui Severin: „Cum să ne dovedim nevinovăţia?”

Mulţi mi-au spus în aceşti ani că trebuie "să îmi dovedesc nevinovaţia" în raport cu acuzele care mi se aduc. I-am auzit, de altfel, şi pe mulţi acuzaţi declarând la ieşirea de la parchet sau de la tribunal că îşi "vor dovedi nevinovăţia". Pe un plan mai filosofic a fost proclamată şi teza potrivit căreia este bine că procurorii încep urmărirea penală chiar şi fără indicii serioase, pentru că astfel avem prilejul "să ne dovedim nevinovăţia".
Trec peste această inepţie - de fapt, un principiu nedemocratic, căci într-un stat al libertăţilor civile, acuzatorul trebuie să răstoarne prezumţia de nevinovăţie probând vina acuzatului iar nu invers - pentru a întreba: cum poţi să îţi demonstrezi nevinovăţia în faţa unor judecători care nu îţi admit nici o probă în acest sens?'
Cazul meu - "bani pentru amendamente" - este edificator. ICCJ în complet de trei judecători mi-a refuzat toate probele solicitate în apărare. Toate! Săptămâna trecută, ICCJ în complet de cinci judecători a făcut acelaşi lucru. Motivul? Sunt inutile! De ce sunt inutile? Mister! Nu se oferă nici un argument. Pot înţelege doar ca sunt "inutile" pentru cei ce vor să mă condamne.

În acuzarea mea DNA s-a folosit de două probe principale: mărturia a doi jurnalişti ai unui ziar de scandal din Marea Britanie (The Sunday Times), cercetaţi şi condamnaţi în ţara lor pentru practici nedeontologice care au dus la "deformarea cu rea credinţă a realităţii" - considerată ca probă directă; înregistrarea audio-video a convorbirilor dintre mine şi acei jurnalişti, realizată cu camera ascunsă şi pusă la dispoziţie chiar de către ei - considerată ca probă indirectă.
DNA nu a prezentat nici o probă care să ateste că înregistrarea audio-video pe care a primit-o şi pe care se bazează este originală, integrală şi autentică. Sunt în posesia mai multor probe - printre care şi raportul unui expert tehnic - care arată că înregistrarea este 100% prelucrată. Adică este un fals.
Instanţa de fond a refuzat să le ia în considerare. În sentinţa sa nici nu face vreo referire la ele; ca şi când nu ar exista. Acum, instanţa de apel, pe urmele celei de fond, respinge cererea mea ca un expert desemnat de judecători să verifice autenticitatea înregistrării. Motivul este acelaşi: expertiza este inutilă. În asemenea condiţii cum să îţi "dovedeşti nevinovăţia"?

Cu privire la cei doi jurnalişti britanici care au acţionat ca agenţi provocatori, am prezentat scrisoarea prin care procurorii DNA îi instruiau cum să răspundă la interogatoriu astfel încât să nu îmi permită apărarea. Am prezentat, de asemenea, corespondenţa dintre DNA şi respectivii "martori" prin care aceştia erau avertizaţi în legătură cu întrebările pe care li le va pune instanţa. În orice ţară civilizată asemenea martori ar fi fost compromişi. Ei nu ar mai fi putut fi folosiţi de acuzare. La noi, probele mele referitoare la lipsa de credibilitate a mărturiei lor au fost ignorate. Pentru judecători ele nu există.

Prima instanţă a permis jurnaliştilor britanici să depună mărturie prin videoconferinţă. Cei doi nu voiau nici în ruptul capului să vină în România, temându-se, desigur, de vreo arestare; aşa cum avea să se dispună în cazul jurnaliştilor de la Sky News (cei cu filmul "arme pentru terorişti"). În aceste condiţii, agravate de defecţiuni tehnice şi probleme de traducere, timpul rezervat s-a scurs înainte ca unul dintre cei doi să fie complet audiat. Pentru acesta mai rămăseseră doar douăzeci de minute, ceea ce, din cauza timpului consumat cu traducerea, reducea discuţia propriu-zisă la numai zece minute. Pentru "a-mi dovedi nevinovăţia" am cerut instanţei de apel reaudierea martorilor respectivi. Cererea a fost respinsă. Au fost audiaţi destul. Şi apoi, dacă tot eşti condamnat, la ce îţi mai trebuie "dovada nevinovăţiei"?!

Există martori care pot atesta că din momentul în care am fost abordat de jurnaliştii sub acoperire, am avertizat serviciile de informaţii române pentru a verifica dacă în spatele a ceea ce părea propunerea unei relaţii de consultanţă, nu se află intenţii subversive. Ce hoţ anunţă poliţia înainte de a da o lovitură? Proba cu audierea acestor martori a fost refuzată.

Există martori care ştiu că Parlamentul European a fost avertizat de către un guvern străin că se pregăteşte o acţiune de compromitere a mea, cu scopul de a fi anihilat politic. Mărturia lor ar putea fi esenţială pentru a dovedi că probele prezentate împotriva mea sunt nişte falsuri sau cel puţin nu sunt legale şi nu pot forma convingeri dincolo de orice dubiu rezonabil. Nici audierea acestor martori nu a fost autorizată.

Pe scurt, urmează să mă apăr fără nici o probă; sau numai pe baza probelor acuzării. Poate crede cineva că un asemenea proces este echitabil? Poate crede cineva că îţi poţi "dovedi nevinovăţia" fără nici o probă? Poate crede cineva că acesta este un stat de drept?

În ceea ce mă priveşte se poate scrie de acum "cronica unei execuţii anunţate". Aceasta mă priveşte însă pe mine. Un asasinat politic în plus.

Problema fundamentală este următoarea: dacă mie mi se poate întâmpla aşa ceva, oricui i se poate întâmpla. Pensionarului care nu i s-a mai plătit pensia, chiriaşului care a fost samavolnic evacuat din casă, salariatului pe care patronul îl persecută, debitorului pe care banca îl abuzează, comerciantului pe care partenerul de contract îl înşeală etc. Nebunii care se bucură de răul altuia vor simţi cu toţii acel rău pe propria piele.
Iată motivul pentru care trebuie să ne unim cu toţii pentru a pune capăt unui asemenea sistem. Nu se poate nega că printre victimile lui se găsesc şi mari vinovaţi. Dacă, însă, un singur nevinovat a fost condamnat, înseamnă că este unul prea mult. Căci marile calamităţi umanitare provocate sau permise de derapajul actului de justiţie, au început toate cu primul om care a fost condamnat înainte ca şedinţa de judecată să înceapă.