Un bolnav suspect de COVID-19 a fost adus mort la Spitalul „Victor Babeş“ din Bucureşti. Soţia lui a murit cu o zi înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Un bărbat de 79 de ani din Bucureşti, suspect de COVID-19, a fost dus decedat la Spitalul „Victor Babeş“, poliţiştii chemaţi de cadrele medicale stabilind că nu este vorba despre o moarte suspectă. Bărbatul avea afecţiuni cronice, iar soţia sa, confirmată cu COVID-19, murise cu o zi înainte, la un alt spital din Capitală.

Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" din Bucureşti au transmis, luni seară, că bărbatul a fost adus pentru evaluare cu o maşină particulară, aflându-se într-o stare generală gravă, suspect de COVID-19. 

"În urma examinării clinice, echipa de medici de gardă - un infecţionist şi un specialist ATI - au constatat că pacientul a fost adus decedat la spital", au precizat aceştia. Ca urmare, conform procedurii, personalul medical a apelat serviciul 112 pentru a anunţa evenimentul, iar în scurt timp acolo a ajuns un echipaj de Poliţie.

"În urma verificării documentelor aduse de cei care însoţeau pacientul, s-a constatat că acesta suferea de multiple afecţiuni neurologice şi cardiovasculare cronice. Soţia sa, cu COVID-19, decedase cu o zi înainte la un alt spital din Bucureşti”, au spus reprezentanţii unităţii medicale.

Pe baza analizei situaţiei de fapt şi a datelor existente, Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei a stabilit că nu este vorba despre o moarte suspectă, trupul persoanei decedate fiind transportat la Institutul de Medicină Legală.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite