UPDATE Tânără din România dispărută fără urmă în Nepal. MAE face cercetări pentru obţinerea mai multor informaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adina Monica Popescu, tânăra căutată în Nepal FOTO Facebook
Adina Monica Popescu, tânăra căutată în Nepal FOTO Facebook

Adina Monica Popescu, o tânără de 26 de ani din România, s-a pierdut pe un traseu turistic din Nepal. Prietenii şi familia încearcă din răsputeri să o găsească şi apelează inclusiv la ajutorul oamenilor care ar putea avea informaţii despre ea.

UPDATE Ambasada României în India are în atenţie cazul persoanei de cetăţenie română dispărute în zona Chomrong din Nepal, informează Ministerul Afacerilor Externe.

"În acest sens, misiunea diplomatică română a întreprins în regim de urgenţă demersurile specifice pe lângă autorităţile competente locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii dispariţiei acesteia, fiind în aşteptarea unui răspuns din partea acestora", se arată în răspunsul MAE

Potrivit informaţiilor furnizate de prietenii care s-au mobilizat să dea de urma ei, Adina Popescu a plecat într-o expediţie pe Annapurna Trek, un traseu turistic popular aflat în zona muntoasă din centrul Nepalului. Tânără a vorbit ultima dată cu membri ai familiei pe data de 14 iulie, când a şi transmis fotografii din excursie.

În mod normal, ar fi trebuit să se reîntoarcă acasă pe data de 18 iulie, când avea rezervat un bilet de avion. Oficialii companiei aviatice au confirmat, însă, că tânăra nu s-a aflat pe lista pasagerilor prezenţi la îmbarcare. Familia şi prietenii au contactat toate autorităţile responsabile din Nepal, inclusiv Ambasada României. În plus, au cerut ajutorul şi pe Facebook, într-o postare care a strâns peste 1.000 de share-uri.

Turişti experimentaţi, care au trecut prin Nepal, spun că expediţia este una dificilă, mai ales în această perioadă, a musonului. Se pare că Adina Popescu a plecat în excursie pe data de 13 iulie, fapt confirmat de oficiali nepalezi care spun că numele tinerei apare înregistrat la unul dintre punctele de control de la intrarea pe traseu, dar nu şi la altele, intermediare. 

Cei mobilizaţi pentru găsirea Adinei Popescu au creat un cont pe un site de strângere de fonduri. Dorinţa lor este să folosească un elicopter pentru căutări, a cărui închirere costă 1.800 de dolari pe oră.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite