Sorin Oprescu, despre maidanezi: „Lumea nu se înghesuie să-i adopte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilul spune că bucureştenii nu se înghesuie la adopţii FOTO Mediafax
Edilul spune că bucureştenii nu se înghesuie la adopţii FOTO Mediafax

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că municipalitatea se ocupă de strângerea maidanezilor de pe străzi, precizând că bucureştenii nu adoptă multe animalele fără stăpân.

„Şi eu am constatat, ca şi dumneavoastră, că lumea nu se înghesuie să-i adopte. Noi deocamdată suntem la faza de adunat de pe străzi“, a spus Sorin Oprescu, răzpunzând unei întrebări cu privire la momentul în care municipalitatea va începe eutanasierea câinilor fără stăpân, potrivit Mediafax.

Totodată, întrebat de jurnalişti când vor avea loc primele eutanasieri, Oprescu a răspuns că, dacă va fi cazul, va trimite un e-mail în care să-i anunţe pe jurnalişti că patrupedele nu au fost eutansiate, pentru că adopţia a funcţionat.

„Când o să ajungem în faza de respect al legii până la capăt. Dacă va fi cazul, o să vă anunţăm, o să vă trimitem un e-mail în care o să vă spunem că nu e nevoie să facem acest lucru, că au fost adoptaţi“, a spus primarul general.

Sorin Oprescu a declarat, la sfârşitul lunii septembrie, că municipalitatea va aduna cel puţin 80 la sută dintre maidanezi şi va reduce cu 90 la sută numărul oamenilor muşcaţi de aceştia, în 18 luni, cu ajutorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), care va captura până la 200 de câini zilnic. 

Pe aceeaşi temă:

Avertisment pentru „justiţiarii” care omoară câinii maidanezi! Ce pedeapsă rişti în România dacă omori animale

IMAGINI ŞOCANTE Povestea căţeluşei care a rămas fără bot. Un maidanez a fost mutiliat de un bucureştean furios

Oficial. Avem 10.000 maidanezi pe străzile Constanţei. Atâţia au fost cuprinşi în statistica primăriei

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite