„Roşia Montană 360“: expoziţie pentru protejarea patrimoniului cultural

„Roşia Montană 360“: expoziţie pentru protejarea patrimoniului cultural

„Roşia Montană 360“ este o expoziţie-atelier pentru protejarea, monitorizarea şi valorificarea patrimoniului cultural. FOTO Adevărul

Expoziţia „Roşia Montană 360“ va fi vernisată marţi, 19 octombrie, la atelierele lui Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, unde bucureştenilor li se vor prezenta patru proiecte care urmăresc protejarea patrimoniului cultural: „Roşia Montană 360“, „Roşia Montană în imagini“, „Documentarea patrimoniului de la Roşia Montană“ şi „Adoptă o casă la Roşia Montană“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 19 noiembrie, ora 19.30, la atelierele lui Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck din strada Vasile Alecsandri, numărul 16, din Bucureşti. Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 30 noiembrie şi va cuprinde expoziţii (fotografie, video, obiecte de promovare), material documentar şi ateliere interactive.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este „o încercare coerentă de a arăta Roşia Montană aşa cum este acum, faţă de cum a fost şi de a arăta cum ar putea să fie, faţă de cum este.“  

Cele patru secţiuni ale expoziţiei

Desfăşurată pe două niveluri (parter şi etajul 1), la care se adaugă spaţiul exterior, expoziţia va prezenta în premieră versiunea Beta a proiectului Roşia Montană 360, expoziţia de fotografie Roşia Montană în imagini, proiectul Documentarea patrimoniului de la Roşia Montană, programul Adoptă o casă la Roşia Montană.

Roşia Montană 360

„Roşia Montană 360“ este o platformă de internet pentru monitorizarea patrimoniului. Aceasta presupune introducerea pe un suport anume - fotografie satelitară (ortofotoplan) - a tututor informaţiilor existente legate de patrimoniu: fişe pentru fiecare construcţie, descrierea zonelor de patrimoniu - arheologice, tehnice miniere istorice, arhitecturale etc, precum şi prezentări grafice ale unor elemente de patrimoniu. Roşia Montană 360 se va dezvolta constant şi în timp real sub ochii vizitatorilor pe toată durata evenimentului.

Roşia Montană în imagini

„Roşia Montană în imagini“ este un proiect de documentare foto-video al cărui scop îl constituie realizarea unui repertoriu al elementelor semnificative ale peisajului cultural minier din zonă. La scopul documentar al proiectului se adaugă acela al creşterii vizibilităţii patrimoniului cultural de la Roşia Montană pentru publicul larg, în sprijinul unei mai bune conştientizări a valorii excepţionale a acestuia.
Proiectul are la bază realizarea unui repertoriu fotografic al patrimoniului de către artişti fotografi şi prezentarea acestuia în cadrul unor expoziţii organizate în ţară şi străinatate.

Începând din 2012, rezultatele proiectului au fost expuse în cadrul festivalului cultural FânFest (Roşia Montană), la Bastionul Croitorilor (Cluj) şi la Casa Ion Mincu (Bucureşti). Cei opt autori ai proiectului sunt: Ştefan Angelescu, Cătălin Chiriloi, Edmond Kreibik, Johannes Kruse, Manfred Mehrer, Radu Sălcudean, Călin Şuteu şi Daniel Vrăbioiu.

Documentarea patrimoniului de la Roşia Montană

„Documentarea patrimoniului de la Roşia Montană“ este un program al Asociaţiei ARA prin care a fost documentată deja o parte importantă a patrimoniului arhitectural şi tehnic în cursul a şapte Şcoli de vară, care au loc anual, la Roşia Montană. Rezultatele acestora sunt publicate în seria Roşia Montană. Documente de arhitectură, din care au apărut până acum două volume.

Adoptă o Casă la Roşia Montană

„Adoptă o Casă la Roşia Montană“ este un program de salvare a patrimoniului cultural şi a comunităţii tradiţionale de la Roşia Montană şi din satele învecinate. Programul este iniţiat de Alburnus Maior, asociaţia locală dedicată protejării drepturilor membrilor comunităţii de la Roşia Montană, în parteneriat cu ARA, asociaţie activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii.

Programul stabileşte o conexiune între proprietarii locali ai clădirilor istorice care doresc să trăiască în continuare în zona Roşiei Montane şi persoane sau organizaţii care doresc să contribuie prin donaţii sau voluntariat la protejarea, cunoaştera şi recunoaşterea patrimoniului cultural al zonei. Fac obiectul acestui proiect toate locuinţele miniere vernaculare, bisericile sau edificiile publice din Roşia Montană şi împrejurimi.

Ateliere

Pe durata desfăşurării expoziţiei se vor derula două ateliere dedicate sitului Roşia Montană, care implică studenţi ai facultăţilor de arhitectură (UAUIM Bucureşti) şi electronică şi tehnologia informaţiei (Politehnica Bucureşti) şi continuă două direcţii de studiu şi de acţiune care au ca obiect patrimoniul cultural al sitului - studiul peisajului cultural, abordat de studenţii arhitecţi şi studiul aplicat pentru generarea unui instrument de gestiune informatică a acestui peisaj, preocupare a studenţilor politehnişti. Ambele grupe de studenţi vor lucra în spaţiile oferite de Casa Stork, iar publicul va putea afla de la ei care sunt instrumentele şi obiectivele activităţii lor.

Evenimente

Pe parcursul derulării expoziţiei - atelier vor putea fi vizionate proiecţii de filme documentare despre Roşia Montană, proiecţii de filme artistice turnate la Roşia Montană, va avea loc o lansare de carte şi prezentări ale patrimoniului şi proiectelor de salvare a sitului aflate în curs de desfăşurare.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Dezbatere Historia: patrimoniul arheologic de la Roşia Montană, între adevăr şi minciună

Legea Roşia Montană a fost respinsă de Senat. Sârbu: Raportul Comisiei Roşia Montană a fost trimis la Parchet

Cum vrea ministrul Barbu să salveze patrimoniul de la Roşia Montană
 

citeste totul despre: