Prinţul Paul a câştigat procesul cu Casa Regală: din acest moment este recunoscut ca nepot al Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Paul a câştigat procesul în care acesta cerea ca Regele Carol Mircea să fie recunoscut ca fiu legitim al Regelui Carol al II-lea, iar la rândul lui, principele să fie recunoscut ca nepot al Regelui Carol al II-lea. Magistraţii au luat această decizie ca urmare a hotărârii instanţei de la Lisabona, din 1955.

UPDATE 18.41: "Paul Lambrino nu aparţine Casei Regale şi nu are drept dinastic", a recţionat Regele Mihai la decizia magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE 18.14: "În legătură cu moştenirea de care beneficia acum Prinţul Paul, nu are nicio legătură cu Palatul Peleş sau cu pădurile din Valea Prahovei. Acestea aparţin Regelui Mihai, iar principele poate să obţină doar ceea ce îi aparţine tatălui lui, Carol Mircea. Oricum, Prinţul Paul a făcut multe revendicări fără să aştepte decizia magistraţilor. Una dintre ele este că şi-a vândut drepturile succesorale. Chiar şi aşa, Regele Mihai nu are nevoie de bunurile lui Carol Mircea", a spus Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale.

UPDATE 18.09: "Această decizie a magistraţilor nu are nicio consecinţă. Asta nu înseamnă că Prinţul Paul şi fratele lui sunt recunoscuţi ca membrii ai Casei Regale. Doar Regele Mihai poate să ia această decizie. Magistraţii doar au recunoscut hotărârea luată în 1955 de instanţa din Lisabona", a explicat pentru bucuresti.adevarul.ro avocatul familiei regale, Adrian Vasiliu. 

Decizia luată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă şi irevocală.

Citeşte şi:
Proces regal între Prinţul Paul şi Regele Mihai. Principele insistă să facă parte din familia regală

Hotărârea din 1955 a fost recunoscută şi de instanţele din Franţa şi Marea Britanie. Casa Regală a României nu a vrut să-l recunoască ca membru cu drepturi depline şi moştenitor pe Prinţul Paul, din cauză că acesta ar proveni dintr-o căsătoria dintre Regele Carol al II-lea şi Zizi Lambrino.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât, azi, ca principele să facă parte, cu drepturi depline, din Familia Regală.

Procesul dintre Prinţul Paul şi regele Mihai durează de 21 de ani, din 1991, şi a început la Tribunalul Bucureşti, iar la scurt timp a fost mutat la Tribunalul Teleorman. În acest caz mai sunt implicaţi regele Mihai I, Antonia de Hohenzollern, regina Anna de Bourbon Parma şi Monica Urdărianu, moştenitoarea Elenei Lupescu.

Principalul motiv de ceartă dintre Prinţul Paul şi regele Mihai este Palatul Peleş, pe care principele a promis că, dacă o să fie recunoscut ca membru în familia regală, îl va dona poporului.

Prinţul Carol Mircea, tatăl Prinţului Paul, a murit în anul 2006, la vârsta de 85 de ani. Din familia acestuia au rămas soţia lui şi cei doi fii, Paul şi Alexandru.

Istoria conflictelor dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern

Pe blogul principelui Radu, un „manifestant paşnic" rupe tăcerea

Mediul online reacţionează: Ce se scrie pe Facebook despre postarea de pe blogul principelui Radu

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite