Maşinile abandonate pe domeniul public, ridicate de Primăria Sectorului 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:
masini abandonate foto ps6

Cinci autoturisme abandonate pe domeniul public au fost ridicate, astăzi, la cererea primarului sectorului 6, Rareş Mănescu.

Acţiunea face parte din programul de gestionare a maşinilor abandonate sau fără proprietar (fără numere de înmatriculare) care ocupă inutil spaţiile publice din sector şi care, nu de puţine ori, sunt transformate în „locuinţe” pentru persoane fără adăpost şi devin focare de infecţie.

Maşinile ridicate astăzi, în baza dispoziţiilor de primar, sunt următoarele: Hyundai B-25-BCX – argintiu – lângă Parcul Drumul Taberei; Dacia Pickup B-98-BGI – alb – Str. Valea Viilor, lângă bl. 34; Renault B-64-CUC – gri – Str. Viforului nr. 3; Dacia 1310 B-19XXB – roşu - Str. Răsăritului intersecţie cu Str. Azurului; Dacia 1300 B-26-SJG – galben – Str. V.I. Popa nr. 5.

Activitatea de ridicare a maşinilor „uitate” de proprietari pe domeniul public se derulează conform Legii nr. 421/27.06.2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite