Cum arată şi cum a fost construită prima casă cubistă din Bucureşti, ce i-a aparţinut celebrului negustor de vinuri Jean Fuchs
0
De-a lungul timpului, Bucureştiul a fost mutilat de nepăsarea autorităţilor şi de numeroasele litigii ce au la mijloc clădiri de patrimoniu. Uşor-uşor, o mulţime de clădiri istorice au dispărut de pe harta Capitalei, iar unele cu adevărat spectaculoase au fost „renovate“ pierzându-şi farmecul.
„Adevărul“ vă prezintă astăzi o construcţie superbă, „ascunsă“ de ochii trecătorilor, aflată în centrul Bucureştiului. Imediat ce ai ajuns pe strada Negustori din bucuricul Capitalei descoperi că o mulţime de case construite în urmă cu zeci, poate chiar sute de ani, zac abandonate de proprietari. Pereţii sunt vizibil afectaţi de trecerea timpului, iar imobilele sunt împrejmuite cu garduri vechi, decorate după moda vremurilor trecute.
Prima casă cubistă a Bucureştiului
Pe strada Negustori, spun arhitecţii, se află prima casă cubistă construită în Bucureşti. Aceasta a fost ridicată în jurul anului 1930 şi între timp a fost renovată, schimbându-şi aspectul exterior. Marcel Iancu, alături de fratele său, Iulian Iancu, încep să fie interesaţi în anii 20 de noua mişcare apărută în arhitectură.

„Cubismul este o mişcare artisitică ce s-a manifestat în aproape toate domeniile. În ceea ce priveşte ahitectura, cubismul a avut două caracteristici principale: excluderea ornamentelor şi realizarea locuinţelor în funcţie de nevoile oamenilor şi nu invers“, explică, pentru Adevărul, arhitectul Crişan Atanasiu.
Înainte de 1920, spune specialistul, casele din Bucureştiu erau construite nu pentru nevoile oamenilor, ci pentru a arăta cât mai bine. Camerele erau realizate la fel, era toate la fel de înalte şi de spaţioase şi abia după ridicarea imobilului cei care urmau să locuiască în el stabileau unde va fi amplasată baia sau bucătăria. Evident, mobilarea camerelor era un coşmar, întrucât erau greu de decorat o casă care avea toate camerele la fel. Casa de pe Negustori a aparţinut negustorului de vinuri Jean Fuchs şi este considerată prima casă cubistă ridicată în Bucureşti.

De asemenea, casele realizate în stil cubist arătau total diferit în comparaţie cu ce văzuseră bucureştenii până prin 1930. Acestea nu mai aveau faţadele decorate cu fel de fel de ornamanete şi nici coloanele de toate mărimile care înfrumuseţau construcţiile.
Cum arată acum casa de pe Negustori
Acum, în casa de pe Negustori locuiesc mai multe familii şi de-a lungul vremii a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Ferestrele vechi au au fost schimbate şi în curtea imobilui a mai fost constuită o căsuţă.
Pe aceeaşi temă: