Cum a ajuns o toaletă ecologică pe pista bicicliştilor de pe Calea Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a fost deschisă oficial, pista bicicliştilor de pe Calea Victoriei a ajuns din nou subiect de discuţii aprinse. Pe internet au apărut mai multe poze în care seobservă cum pe celebra pistă destinată bicicliştilor a apărut o toaletă publică.

Pare incredibil, dar la nici o lună de la deschiderea oficială a pistei de biciclişti de pe Calea Victoriei a apărut o toaletă publică în mijlocul pistei. Paznicii din zonă susţin că, de fapt, ar fi existat o mică problemă în ceea ce priveşte salubrizarea toaletei.

„A fost o cabină cu toaletă pusă aici pe pistă, dar a stat foarte puţin acolo. Problema a fost că cei care se ocupau să o cureţe nu aveau cum să o facă acolo unde era cabina şi au fost nevoiţi s-o mute pe pistă. A fost o neînţelegere“, spune un paznic din zonă.

Cea mai bună din Bucureşti

Irina Zamfirescu, reprezentanta Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti, susţine că  pista amenajată pe Calea Victoriei este „cea mai în regulă“ din tot oraşul, deşi are o mulţime de probleme. 

Printre acestea se numără faptul că nu este conectată la o reţea de transport alternativ. De asemenea, spune Irina Zamfirescu, nu există sistem de drenare a apelelor când plouă, nu există zone de intrare şi de ieşire în siguranţă, semafoarele sunt nesincronizate, iar stâlpii de beton sunt „o monstruozitate“ pentru mersul pe bicicletă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite