Capitala irespirabilă

Noxele de la ţevile de eşapament sunt doar o parte din problema calităţii aerului

E îmbucărător să vezi că bucureştenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de un stil de viaţă sănătos. Caută lucruri cât mai naturale, urmăresc etichetele produselor alimentare, devin conştienţi de importanţa apei, fac sport, participă în număr impresionant la maratonul oraşului, au transformat mersul cu bicicleta într-o mişcare de masă.

Dar mai există şi alte lucruri care nu stau stict în puterea lor şi care le afectează stilul de viaţă în mod negativ, aproape implacabil, fără ca ei să poată schimba ceva prin acţiunile lor individuale.

Un raport al Comisiei Europene, publicat zilele trecute, arăta că locuitorii Capitalei inspiră zilnic zeci de substanţe toxice, unele dintre ele peste limita de siguranţă, mai ales pulberi în suspensie (PM10). În Bucureşti, avem pe undeva între 300 şi 400 de tone de praf pe kilometru pătrat. Ca nivel de comparaţie statistică, aceste valori sunt de patru ori mai ridicate decât normele europene. E drept, pentru mulţi dintre noi nu e nevoie de date oficiale pentru a ne confirma realitatea gri în care trăim. Geamurile murdare ale apartamentelor la doar o zi după ce au fost spălate, stratul de praf nelipsit de pe maşini, aerul greu pe care îl respirăm în fiecare zi, nopţile obositoase, ne spun mai multe decât orice statistică. Deşi e recomandat să ştim cum stăm şi în mod oficial.

În 2011, Primăria a cumpărat, cu bani mulţi, un laborator mobil performant pentru a testa nivelul de poluare al aerului din Bucureşti. De atunci şi până acum, însă, nu au făcut absolut nimic pentru ca poluarea oraşului să fie cât de cât redusă. Sau măcar ţinută sub control. Traficul infernal a continuat să mănânce nervii şi plămânii bucureştenilor, şantierele au produs praf în cantităţi industriale, fără vreo grijă pentru sănătatea celor din jur, iar CET-urile şi fabricile din oraş, sau din apropierea lui, au pompat noxe toxice, nestingherite de nimeni. Poluarea fonică, la cote record şi ea, aproape că devine doar o notă de subsol în acest tablou al unui oraş cenuşiu.

Comisia Europeană a cerut în mod repetat acţiuni concrete pentru a stăvili asaltul deşeurilor din aer asupra locuitorilor Capitalei, dar administratorii oraşului au ridicat din umeri şi şi-au văzut mai departe de treburile lor.

Sănătătea noastră se află în strânsă legătură cu sănătatea Capitalei, iar toate problemele oraşului se răsfrâng în mod direct asupra fiecăruia dintre noi, oricâte alte eforturi am face pentru a trăi sănătos. Din acest motiv, orice viziune pentru dezvoltarea Bucureştiului trebuie să ţină cont de această realitate, iar Bucureştiul generaţiilor viitoare trebuie să fie unul sănătos. Ca medic şi ca locuitor al Capitalei, sunt absolut convins că nu putem avea un Bucureşti sănătos atât timp cât avem mai multe betoane decât spaţii verzi, atât timp cât încurajăm traficul rutier în detrimentul transportului alternativ, atât timp cât agenţii care poluează sunt toleraţi, şi nu amendaţi drastic, atât timp cât nu vom face o educaţie constantă în materie de sănătate, pornind de la premisa reală că prevenţia este o metodă eficientă şi deloc costisitoare de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei, şi, mai ales, atât timp cât nu vom avea spitale performante, în care pacienţii să fie respectaţi şi să aibă acces necondiţionat la îngrijiri medicale.

Nu e nimic fantezist sau imposibil de realizat în definiţia pe care am dat-o, mai sus, Bucureştiului sănătos. Sunt lucruri fireşti, care definesc, de fapt, normalitatea pentru o Capitală europeană. Atfel, dacă vom păstra acelaşi ritm de aşa-zisă dezvoltare al ultimilor ani, rămânem într-o fundătură care nu face altceva decât să ne scurteze viaţa.