Cantităţile de apă căzute în weekend în Bucureşti sunt egale cu întreg volumul de apă din Lacul Morii
0Pentru ca ploile abundente din weekend să nu inunde Capitala, Apa Nova a mobilizat 52 de autocurăţitoare, 20 de autoutilitare şi 219 oameni care au lucrat în trei schimburi. Cele nouă pasaje rutiere ale Capitalei au fost verificate şi monitorizate 24 de ore din 24, susţin reprezentanţii companiei.
“Echipele de intervenţie ale Apa Nova au fost în stare de alertă în weekendul trecut, în condiţiile în care cantităţile de apă căzute au fost similare cu întreg volumul de apă din Lacul Morii. Din fericire, lucrările de curăţare şi întreţinere a sistemului de canalizare (caseta de ape uzate, canale, guri de scurgere etc.) îşi demonstrează eficienţa, şi nici măcar la ploi de asemenea anvergură Bucureştiul nu a fost inundat, lucru care nu se poate spune despre alte capitale europene care s-au confruntat cu situaţii asemănătoare”, susţin reprezentanţii companiei.
Deşi pentru octombrie estimarea privind cantitatea de precipitaţii este de 43,5 l/mp, în ultimele 48 de ore, în Bucureşti, s-au înregistrat cantităţi duble, de 88,85 l/mp, dublul mediei lunare.
Pentru acest eveniment pluvial Apa Nova a mobilizat 52 de autocurăţitoare, 20 de autoutilitare şi 219 oameni care au lucrat în trei schimburi.
Zonele fierbinţi, adică cele nouă pasaje rutiere ale Capitalei au fost verificate şi monitorizate 24 de ore din 24, iar intervenţiile au fost prompte în toate sectoarele Capitalei.
Spre exemplu, toate problemele din sectoarele 3 şi 6 au fost rezolvate integral, dintre cele 75 de situaţii întâlnite în sectorul 2 fiind rezolvate 73, în sectorul 1 fiind restante alte două probleme, iar în sectoarele 4 şi 5 câte una.
Printre situaţiile care au necesitat intervenţia echipajelor Apa Nova au fost acumulările de apă, desfundarea gurilor de scurgere, înlocuirea unor racorduri şi tubulare.