Bicicliştii din Bucureşti potestează, din nou, pe două roţi: „Vrem un oraş pentru oameni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 25 aprilie, cei care iubesc să pedaleze prin oraş au anunţat că ies din nou în stradă să îşi strige nemulţumirile. Şi anul acesta, bicicliştii din Capitală vor organiza un eveniment menit să atragă atenţia autorităţilor.

Protestul va fi, de fapt, o cursă pe două roţi pe străzile Bucureştiului, care va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, începând cu ora 14.30. Atunci, cei care doresc să participe la eveniment se vor strânge în faţa Parcului Herăstrău, la intrarea de la Charles de Gaulle.

Organizatorii manifestaţiei susţin că au decis să organizeze şi în acest an un protest de amploare pe două roţi din mai multe motive: neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitala europeană, lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

Traseul poate fi consultat aici.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite