VIDEO Un bărbat din Orhei a fost reţinut pentru omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO captură video youtube IGP
FOTO captură video youtube IGP

Un bărbat din raionul Orhei a fost reţinut de poliţie, fiind suspectat de omor. Acesta a intrat în locuinţa unei bătrâne, cu scopul de a sustrage bunuri.

Suspectul în vârstă de 53 de ani ar fi comis crima acum o săptămână, vineri, 20 mai, însă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie din Orhei l-au reţinut abia sâmbătă, 28 mai.

Bărbatul şi-a recunoscut vina. El a spus poliţiei că a intrat în casa victimei cu scopul de a sustrage diverse bunuri, însă, la un moment dat, femeia a venit acasă şi a încercat să-l oprească pe hoţ. Acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în regiunea feţei şi gâtului. Ulterior, i-a smuls cerceii de aur şi a fugit.

Individul a mai fost anterior condamnat pentru furt.

Serviciul de presă al IGP informează că bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore. El este cercetat penal şi riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite