Victimele Războiului de pe Nistru au fost comemorate în mai multe localităţi din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Marş al Memoriei a fost organizat de către veteranii războiului de pe Nistru pentru a comemora amintirea celor ucişi în luptă. Veteranii au mers în localităţile de baştină a celor care s-au sacrificat pentru patrie şi s-au întâlnit cu rudele acestora.

Militarii au mers în satul Tabani din raionul Briceni pentru a vizita mormântul lui Valeriu Sâtari, apoi au ajuns în Burlăneşti, raionul Edineţ, unde îşi află odihna de veci Octavian Cerempei. Aici, veteranii au fost plăcut surprinşi să afle că şcoala din sat poartă numele acestuia din urmă.

„Marşul Memoriei” a ajuns şi în satul Nimereuca, raionul Soroca, la mormintele lui Vitalie Stimpovschi şi Alexandru Fornea. Veteranii au mers şi la cimitirele „Sf. Lazăr„ şi „Central”, unde sunt înmormântaţi veteranii Arcadie Rusu, Mihai Boţ, Ion Goma, Victor Motroi, Nicolae Stimpovschi şi Ion Potoran.

image

Îmbrăcaţi în uniforme, cu medalii de piept şi mergând în pas cadenţar, cei 20 de veteran au fost o adevărată atracţie pentru localnici care au fost uimiţi să-i vadă. „Cred că prima dată au văzut aşa situaţie. Eram 20 de oameni, îmbrăcaţi în uniforme, cu medalii până la centură, bărbieriţi, puternici şi frumoşi. Se oprea lumea pe drum şi ne saluta curioşi. Rudele celor trecuţi în nefiinţă ne-au mulţumit mult. Pentru ei gestul a fost foarte important. S-a plâns mult. Lacrimi au vărsat rudele celor căzuţi în lupte, dar şi colegii care au luptat alături de ei. Este emoţionant să vezi ditamai bărbaţii cu ochii înlăcrimaţi amintindu-şi de ororile războiului, pentru că a fost un război, nu un conflict”, spune Mihai Lozan, preşedintele Frontului Mişcării Naţionale a Veteranilor de Război de la Nistru „Vulturul de Aur”. 

Veteranii au fost primiţi cu pâine şi sare de către rudele celor decedaţi. În toate localităţile au avut loc slujbe de pomenire la mormintele foştilor luptători. „Am fost primiţi călduros. Să le dea Dumnezeu sănătate mamelor, bunicilor care au pus mână de la mână şi au făcut o masă de pomenire frumoasă. Sunt convins că foştii noştri camarazi ne priveau de sus şi se bucurau că am trecut pe la mamele, soţiile, copiii lor”, spune Mihai Lozan. 

Veteranul mai afirmă că regretă situaţia în care au ajuns astăzi cei care şi-au riscat viaţa pentru independenţa ţării. „Îmi pare rău că veteranii trăiesc sărac în Republica Moldova. Există Legea cu privire la veterani, mai sunt alte hotărâri de Guvern, dar nu sunt executate. Din toate înlesnirile am rămas numai cu călătoria gratis în troleibuze”, susţine Mihai Lozan.

image

„Marşul Memoriei” va continua pe 5 septembrie în satul Băcioi din Ialoveni, satul Buşeuca, Rezina şi în satul Bobeica din raionul Hînceşti, unde sunt înmormântaţi Vitalie Pavăluc, Alexandru Donica şi respectiv Vasile Beregoi. 

În cadrul acţiunii, va avea loc câte un parastas de pomenire pentru cei trecuţi în veşnicie, iar cei prezenţi vor depune flori la mormintele celor căzuţi în lupta războiului, vor discuta cu rudele şi vor propune idei la autorităţile publice locale.

Proiectul „Marşul Memoriei” va culmina cu depuneri de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe 5 septembrie, ora 17.00.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite