Tinerii medici promit, demn, că nu vor accepta mita

Peste 800 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu” (USMF) din Chişinău aşteaptă ultimul sunet al clopoţelului, se felicită între ei şi sunt gata să depună Jurământul lui Hippocrate. Evenimentul are loc la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, acolo unde domneşte o atmosferă solemnă, plină de emoţii pozitive, bucurii, dar şi senzaţia unui vis împlinit.

Cu o jumătate de oră înainte de ceremonia oficială absolvenţii se înghesuie pe scările Palatului Naţional. Sunetul aparatelor de fotografiat nu mai conteneşte. Părinţii îşi îmbrăţişează tinerii medici, iar buchetele de flori sugerează sfârşitul a şase ani de studenţie. Ochii care au vărsat atâtea lacrimi acum radiază de bucurie la fel ca în ziua admiterii. Pentru o zi, locul halatelor albe l-au luat robele solemne.

Jurământul lui Hippocrate

După intonarea imnului Republicii Moldova ceremonia este declarată deschisă. La tribună apare Ion Ababii, rectorul USMF. „Aţi devenit posesorii unei meserii care cere dăruire totală şi sacrificii. Avem ferma convingere că şi promoţia 2015 îşi va onora obligaţiile ca şi ceilalţi absolvenţi. Sperăm ca studenţii străini să-şi amintească de noi, de ţara noastră şi să poarte cu sfinţenie numele universităţii”.

Pentru o zi, locul halatelor albe l-au luat robele solemne. FOTO Alexandru Tarlev

A sosit momentul decisiv. „Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate, sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră”, spun mândri tinerii medici unul după altul. Odată cu încheierea jurământului răsună muzica, tocile sunt aruncate în sus, iar 839 de tineri devin, în mod oficial, medici. 

Dragostea care a rezistat toţi şase ani

Doina Panţa este prima tânără cu care discut. Absolventă a facultăţii Medicină Generală, Doina spune că „a fost o muncă grea, uneori - decepţii, alteori - bucurii, dar au fost ani frumoşi”. O întreb care este cea mai întâlnită boală de inimă la oamenii din Republica Moldova. Răspunsul a venit prompt: „Hipertensiunea arterială”. Tot ea spune că „universitatea a avut grijă parţial de studenţi. Nu pot spune că au fost condiţii extraordinare. Da, am avut condiţii foarte bune în funcţie de locurile unde am studiat, dar au fost şi condiţii care lăsau de dorit”. Îmi povesteşte despre dragostea puternică dintre ea şi prietenul ei, care a răbdat-o toţi aceşti şase ani. „Astăzi, după şase ani este alături de mine. I-am spus că dintre toţi el merită să fie astăzi aici, fiindcă dintre toţi, el a avut mai mult de suferit, el mi-a oferit cea mai mare răbdare, înţelegere”. Întrebată dacă va lua mită, aşa cum se întâmplă deseori în societatea noastră, Doina a făcut o pauză şi apoi a zis: „Păi… nu sunt de părerea că trebuie să se ia mită şi nu recomand acest lucru. Ca un doctor să nu ia mită trebuie statul să aibă grijă de el, să nu-l pună în situaţia să trăiască la limita existenţei. Nu optez pentru mită, dar aş vrea ca statul să aibă grijă de noi la fel cum am depus noi munca în aceşti ani”. Tânăra absolventă încă nu ştie unde şi ce va lucra, căci locuri de muncă nu li se oferă. „Paradoxul este că atunci când vii în anul întâi ştii sigur unde vrei, ce vrei. Când ajungi în ultimul an este greu. Toţi tindem să fim medici buni, bine plătiţi, dar până la urmă este o loterie”.

Doina Panţa şi Andrei, viitorul său soţ. FOTO Alexandru Tarlev

Medicii nu sunt plătiţi în Moldova

Cu media 8,7 la examene a absolvit şi Ahmad Atamna, unul dintre cei 197 de absolvenţi străini ai promoţiei 2015. Israelianul de 25 de ani spune că până în anul şase a reuşit să se obişnuiască cu toate greutăţile. „Părinţii mei au ţinut pumnii pentru mine tot timpul şi eu îi respect foarte mult. Acum mă întorc în ţara mea, să lucrez lângă părinţii mei, căci mi s-a făcut dor. Şi dacă ar fi fost salariul bun era să rămân, dar aşa - mă duc. Într-o zi am să vin să vizitez ţara unde am învăţat”, spune tânărul plin de emoţie şi bucurie. L-am întrebat pe Ahmad dacă va lua mită. A zâmbit larg şi a zis: „Nu, niciodată!”. În aceste momente de glorie, Ahmad îi avea alături pe membrii familiei, veniţi din Israel. „La început a fost puţin greu, căci simţeam lipsa lui acasă, dar după primul an, încetul cu încetul, ne-am obişnuit. Şi acum am ajuns la ultimul moment şi suntem foarte bucuroşi. Întotdeauna i-am spus că timpul trece foarte repede, trebuie să răbdăm. Ne mândrim cu el”, a spus mama lui Ahmad, care a vorbit cu el în fiecare seară pe parcursul celor şase ani.

Ahmad Atamna, alături de familia sa în cele mai fericite clipe. FOTO Alexandru Tarlev

Problema angajării

Absolventa Facultăţii de Stomatologie Victoria Ababii crede că „respectarea jurământului pe care îl dăm noi astăzi ţine de conştiinţa fiecăruia. Din moment ce îl depunem fiecare este obligat să îl respecte şi oricând trebuie să se gândească la ce a jurat la început de cale. Nu voi lua mită şi vreau ca pe viitor să excludem aceasta din toate domeniile”. Toate examenele le-a susţinut pe nota 10. Întrebată unde va merge să lucreze, Victoria nu a găsit un răspuns concret. „Este problematic, deoarece acum se fac anumite reforme în ceea ce priveşte rezidenţiatul, dar sper că se va rezolva şi vom avea şi noi un loc de muncă şi va fi bine”.

Victoria Ababii. FOTO Alexandru Tarlev

„Bucuraţi-vă Prieteni” şi „Mi-e dor”, piese cântate de formaţia Catharsis, au dat frâu liber celor mai măreţe sentimente.

Până la depunerea Jurământului lui Hippocrate canaful de pe toca absolventului trebuie să stea în partea dreaptă a corpului. După declaraţie, canaful trebuie să stea în partea stângă, ceea ce simbolizează că absolventul a devenit cu adevărat medic şi îşi va onora obligaţiile.

839 

de absolvenţi ai USMF au depus miercuri Jurământul lui Hippocrate

Varianta modernă a Jurământului lui Hippocrate, adoptat de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975

„Odată admis printre membrii profesiunii de medic: Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră; Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora; Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic; Colegii mei vor fi fraţii mei; Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială; Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!”