Tinerii Republicii Moldova – prost plătiţi şi fără locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar 33,3 % din tineri desfăşoară o activitate economică în Republica Moldova. FOTO: Alexandru Tarlev
Doar 33,3 % din tineri desfăşoară o activitate economică în Republica Moldova. FOTO: Alexandru Tarlev

Două treimi dintre tineri sunt inactivi din punct de vedere economic, iar cei angajaţi sunt plătiţi cu un salariu mediu de 2.700 lei moldoveneşti, adică aproximativ 130 de euro pe lună – în condiţiile în care salariul minim dorit de tineri este de 3.500 lei moldoveneşti.

Conform studiului „Tranziţia de la şcoală la muncă” elaborat de Biroul Naţional de Statisitcă, în Republica Moldova sunt 749,5 mii de tineri cu vârsta de 15 – 29 de ani, ceea ce constituie 24,5 % din populaţia totală a ţării.

Cei mai mulţi tineri din Republica Moldova au studii gimnaziale (32,8 %), urmaţi de persoanele cu studii liceale care constituie 20,3 % şi 19,2 % sunt tineri cu studii superioare. Majoritatea tinerilor nu au probleme de sănătate (96 %) şi doar 4 % au problem cu vederea, de memorie sau de concentrare, de deplasare şi dificultăţi în comunicarea cu alte persoane.

Afacerişti, ingineri şi informaticieni 

După absolvirea gimnaziului sau liceului, 13 % din tineri aleg facultatea de administrarea afacerilor, umate de inginerie cu 8,3 %, la pedagogie merg 5,5 %, domeniul IT este ales de 4,7 %, medicina aleg 4,5 5, studii juridice fac 4,3 %, iar 4,2 % studiază ştiinţe sociale. 65,2 % au au lucrat în timpul vacanţelor şi a anului şcolar, iar 37,7 % doar în vacanţe. Cu toate acestea, fiecare al doilea tânăr consideră că scopul principal în viaţă este familia, 46,6 % doresc să-şi întemeieze o familie armonioasă. Doar unul din patru tineri ar face o carieră profesională sau vor să câştige mulţi bani.

Tineri inactivi

Conform rezultatelor cercetării, doar 33,3 % din totalul tinerilor cu vârsta între 15 – 29 ani desfăşoară o activitate economică aducătoare de venit. Aceştia au activităţi în agricultură, industrie, transport, alimentaţie publică, sănătate şi construcţii. Ceilalţi tineri sunt angajaţi în servicii şi comerţ cu 19,5 %, urmată de muncitorii necalificaţi cu 17,2 %, specialişti cu nivel superior de calificare 12,9 % şi cea mai muncitorilor calificaţi 12,8 %. Tinerii angajaţi câştigă în mediu câte 2700 lei pe lună. Doar două din 5 persoane au ales activitatea pe cont propriu, deoarece n-au găsit un loc de muncă bine plătit, iar cele mai importante probleme cu care se confruntă sunt resursele financiare limitate şi concurenţa pe piaţă. În timp ce, tinerii care lucrează la angajatori sunt satisfăcuţi de locul de muncă, iar 55,2 % spun că îi aranjează profesia practicată. Nouă din zece tineri consideră că îşi vor păstra locul de muncă actual. 

Salarii mici şi lipsa experienţei

Un număr de 52.000 de tineri sunt în căutarea unui loc de muncă. Din rândul acestora 64,2 % sunt bărbaţi din mediul rural. Problemele principale în căutarea unui loc de muncă, declarate de şomeri, sunt salariile mici oferite (37,6%), lipsa experienţei de lucru (28,5%) şi lipsa locurilor de muncă (12,5%). Mai bine de 28,5 % caută un loc de muncă în calitate de muncitori calificaţi în industrie, consturcţii, transport, telecomunicaţii, iar fiecare al şaselea doresc să lucreze în servicii şi comerţ, fiecare al şaptelea caută funcţii de conducere şi fucnţionari superiori. Nivelul minim de venit lunar pe care şi-l doresc tinerii şomeri este de 3500 lei pe lună. Mai mult de jumătate din tinerii inactivi, care doresc să lucreze, sunt optimişti privitor la şansele de angajare în câmpul muncii pe viitor în Republica Moldova. Tinerii din Republica Moldova încep să lucreze la vârsta de 19 ani. Iar 63,2 % dintre aceştia au reuşit să se încadreze într-un loc de muncă. Motivele pentru care tinerii au fost angajaţi pe o perioadă determinată au fost lucrul ocazional, lucrul sezonier, instruirea, pregătirea la locul de muncă, înlocuirea lucrătorilor absenţii, contractele temporare cu prelungire permanentă la acelaşi angajator şi îndeplinirea anumitor servicii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite