Proiect pentru scăderea vârstei de vot în Rusia
0
În Rusia s-ar putea reduce vârsta minimă de vot de la 18 la 16 de ani, conform unui proiect de lege promovat de către deputatul Dumei de Stat, Alexei Didenko, informează agenţia TASS.
Potrivit documentului, ruşii în vârstă de 16 ani vor avea drept de vot la alegeri şi referendumuri, precum şi să candideze ca deputat la adunările municipale. Din punctul de vedere al deputatului, tinerii au nevoie de mai multe libertăţi şi drepturi politice, deoarece în caz contrar ei s-ar putea manifesta în viaţa politică prin protestele de stradă. De asemenea, proiectul de lege permite adolescenţilor cu vârsta peste 16 ani să participe la campania electorală şi să urmărească activitatea comisiilor electorale şi alte acţiuni legate de alegeri.
Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Şeful Comitetului Dumei de Stat în domeniul Legislaţiei Constituţionale din partidul lui Putin Rusia Unită, Vladimir Piligin este împotriva reducerii vârstei de vot. "Practica mondială arată că 18 este vârsta perfectă la care cetăţeanul poate pune în aplicare votul activ şi că anume la această vârstă persoanele devin capabile pentru această acţiune. Vârsta minimă nu trebuie schimbată" a spus deputatul. În Rusia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia, Elveţia şi Finlanda, adolescenţii sunt eligibili pentru a vota la vârsta de 18 ani iar în Japonia la 20. În Nicaragua, Brazilia şi Cuba persoanele au dreptul la vot de la vârsta de 16 ani iar în Indonezia şi Coreea de la 17. În Iran şi Cipru adolescenţii pot participa la alegeri de la 15 ani.
Printre drepturile pe care le are un adolescent rus în vârstă de 16 ani putem menţiona căsătoria în baza unor motive întemeiate şi încheierea unui contract de muncă în anumite condiţii. În plus, începând cu această vârstă adolescenţii ruşi sunt supuşi la răspunderea penală completă, iar în cazul infracţiunilor grave precum crima vârsta minimă este de 14 ani.