Preotul Ioan Ciuntu: Naşterea Domnului este un prilej de bucurie, indiferent de data sărbătoririi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Ciuntu, parohul Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chişinău a amintit creştinilor că naşterea Domnului Iisus Hristos este un prilej de bucurie pentru toţi creştinii. ”Deşi există încă multe discuţii referitor la data sărbătoririi, 25 decembrie sau 7 ianuarie, important e să fim buni şi prietenoşi în această zi” a subliniat preotul, transmite IPN.

Creştinii care sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie sunt aşteptaţi de dimineaţă la biserică, la Sfânta Liturghie, să se roagă pentru sănătatea celor dragi şi să-i mulţumească Domnului. Aceştia vor aduce crăciuneii din aluat, copţi în ajun, pe care îi vor binecuvânta pentru a-i pune apoi la icoane şi pentru a-i împărţi la colindători.

Preotul Ioan Cosoi, vicar administrativ al Mitropoliei Basarabiei, a precizat că în municipiul Chişinău sunt trei biserici care sărbătoresc Naşterea Domnului pe 25 decembrie – Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, Biserica „Petru şi Pavel” şi Biserica „Sfânta Treime”, adăugând că în raioane sunt cinci biserici care sărbătoresc Naşterea Domnului pe 25 decembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite