Pedepse medievale în închisorile Basarabiei ţariste

Cea mai răspândită infracţiune în Basarabia ţaristă era furtul cailor, iar cea mai gravă - subminarea puterii de stat. În funcţie de seriozitatea acţiunilor, condamnaţii erau pedepsiţi în diverse moduri - de la mustrare şi arest la marcarea cu fier ars, decapitare sau ruperea trupului în patru.

Imperiul Rus a anexat Basarabia în anul 1812 şi a introdus în teritoriu o nouă legislaţie punitivă. Deoarece până la acel moment în Basarabia nu existau închisori, autorităţile ţariste foloseau adesea clădiri private pe post de izolatoare. Artur Leşcu, un tânăr istoric din Moldova, a studiat sistemul de penitenciare existent în acea perioadă şi explică modul în care erau pedepsiţi deţinuţii şi condiţiile mizerabile existente în penitenciare.

Deţinuţii nu-şi schimbau lenjeria cu lunile

Simple clădiri ale unor persoane erau arendate pentru a fi locul de detenţie al infractorilor. Acestea erau adaptate în grabă şi sumar necesităţilor specifice de detenţie ale oamenilor. „De exemplu, închisoarea din Ismail reprezenta o casă mică şi simplă din lut, cu pereţii gata în orice moment să se prăbuşească, fără un gard şi adăpostind sub acoperişul său şubred până la 30 de arestaţi”, afirmă istoricul.

Tipică din acest punct de vederea este şi situaţia închisorii din Chişinău. Preconizată pentru ţinerea sub arest a câtorva zeci de oameni, către anul 1818 clădirea era deja arhiplină, după gratii aflându-se 106 persoane. Deţinuţii bolnavi erau plasaţi la un loc cu cei sănătoşi, contribuind astfel la răspândirea bolilor infecţioase. „Deţinuţii dormeau pe scânduri goale, fără aşternut şi pături, îmbrăcaţi în hainele proprii, încălzindu-se noaptea unul de altul. Îmbrăcămintea şi lenjeria de corp nu se schimba cu lunile, atât din lipsa de lighene pentru spălat, cât şi din cauza că aprovizionarea cu apă era limitată. Dacă vara în celule, din cauza căldurii insuportabile, era un miros greu, atunci iarna se instala un ger polar. Celulele nu erau dotate cu sobe pentru încălzirea spaţiului locativ, ci cu vetre pentru prepararea bucatelor, care nu emană căldură”, explică Artur Leşcu.

Adesea acoperişul clădirilor curgea pe timp de ploaie, geamurile erau fără sticlă, iar în unele celule nu erau paturi şi nici măcar laiţe simple pentru dormit. Toţi aceşti factori au dus la creşterea indicilor mortalităţii din închisori.

Pedepsele corporale erau foarte violente

În Basarabia ţaristă pedepsele corporale erau practicate des şi de multe ori cei torturaţi nu supravieţuiau. Omorul, violul, prostituţia erau considerate acţiuni grave, însă infracţiunile supreme erau cele comise împotriva statului şi a ţarului. Era o obişnuinţă ca judecătorii să trimită deţinuţii la ocnă pentru o perioadă nedeterminată de timp sau să-i oblige la munci în folosul comunităţii. Cel mai inuman procedeu de încătuşare era închiderea celui condamnat într-un butoi de lemn sau fier, astfel membrele corpului erau ţinute în cele mai incomode poziţii. Persoana pedepsită mai putea fi încătuşată de gât şi legată de perete, podea sau alt obiect greu din celulă.

Artur Leşcu (foto) afirmă că în total erau prevăzute cinci tipuri de pedepse: pedepse simple corporale, pedepse severe corporale, pedeapsa capitală cu moartea, pedepse simple administrative, pedepse severe administrative. „Pedepsele corporale simple prevedeau arestul, încătuşarea, întreţinerea arestaţilor cu pâine şi apă, bătaia cu batogul. Pedepsele severe corporale prevedeau biciuirea condamnatului de către călău, marcarea cu fier ars, mutilarea (tăierea urechilor, degetelor, mâinii, nasului), expulzarea în Siberia. Pedeapsa capitală cu moartea putea fi executată prin ardere pe rug, decapitare, împuşcare, executare prin rupere în patru, spânzurare, tragere pe roată”, aminteşte istoricul. El precizează că se mai practica stigmatizarea, care consta în înfierarea pe frunte şi obraji a literelor K. A. T., ceea ce însemna ocnaş (каторжник) şi primirea a 100 de lovituri de bici.

Instrumente de pedeapsă elaborate

Cea mai grea pedeapsă corporală era socotită biciuirea care se administra în cazuri de blasfemie, sacrilegiu, crime îndreptate împotriva persoanelor din familia imperială, răscoală, scrierea calomniilor, mituire, omor, furtul copiilor, impunerea sodomiei, tâlhărie. „Biciul se confecţiona din piele de vite cornute mari tăiate în curele lungi şi înguste, înmuiate în lapte, fierte în oţet şi uscate la soare. Curelele erau împletite, iar pentru a avea un efect dureros mai pronunţat li se adăugau firicele de sârmă cu cârlig”, explică istoricul.

Un pic mai blândă se socotea a fi bătaia cu gârbaci şi cea cu nuiele. „În pofida caracterului său aşa-zis uman şi nuielele erau un instrument destul de dureros. Ele erau confecţionate din 10-15 vergi în lungime de aproximativ de 1,5 m, nici uscate, nici proaspete, legate împreună şi ţinute într-un loc umed. Nuielele rezistau cel mult zece lovituri după care erau schimbate cu unele noi”, povesteşte Artur Leşcu.

Anecdote judecătoreşti

Artur Leşcu spune că sistemul penitenciarelor din Basarabia ţaristă este un subiect foarte puţin studiat şi pentru a găsi informaţii la această temă a analizat documentele de profil din Arhiva Naţională. „Am găsit multe procese-verbale care descriau cazuri amuzante sau ieşite din comun. Este cunoscut cazul unui bărbat care a adus din Imperiul Austro-Ungar mai multe cărţi, acest lucru fiind interzis. Autorităţile ruseşti l-au prins. Bărbatul însă a minţit ofiţerii în faţă, spunându-le că aceste cărţi nu sunt ale lui şi nu ştie cum au ajuns în căruţa sa. Surprinzător, dar a fost eliberat, din lipsă de probe”, povesteşte Artur. 

Adesea, întâmplări nevinovate erau clasate ca şi cazuri politice. „Se cunoaşte şi povestea unei femei de moravuri uşoare care şi-a înşelat soţul cu un militar. Acesta din urmă avea idei revoluţionare. Ambii au fost reţinuţi, deşi femeia nu avea nicio treabă cu principiile militarului, fiind o simplă amantă”, afirmă istoricul.

Pedepsele corecţionale includeau exilul în Siberia cu aplicarea de la 50 până la 100 lovituri de nuiele sau încarcerarea în penitenciar pe un termen de la 3 luni până la 1 an.