Parcarea în adiacentul Catedralei Mitropolitane va fi interzisă începând cu 17.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii sunt îndemnaţi să evite, în această seară, zona centrală a Capitalei. De la ora 17.00 şi până la încheierea serviciului divin, se va interzice parcarea autovehiculelor în adiacentul Catedralei Naşterea Domnului din municipiul Chişinău, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Direcţiei de Poliţie.

Pentru a evita crearea ambuteiajelor în centrul capitalei, şoferii sunt îndemnaţi să evite:  strada A. Puşkin, tronsonul cuprins între bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Columna; str. Mitropolit Gavriil B. Bodoni, porţiunea de drum cuprinsă între bd.Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Columna şi str. Columna, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil B. Bodoni şi A. Puşkin.

În cazul în care au observat o tentativă de încălcare a legii sau sunt martorii unei contravenţii sau infracţiuni, cetăţenii sunt  rugaţi să anunţe imediat cel mai apropiat poliţist sau să telefoneze la numărul scurt: 112.

Peste 700 de poliţişti din capitală vor fi la datorie de sărbătorile pascale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite