Pacienţii bolnavi de cancer s-ar putea trata în instituţii medicale private
0Bolile oncologice ar putea fi tratate în instituţiile medico-sanitare private, nu doar în cele publice. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, transmite IPN.
Iniţiativa legislativă aparţine unui grup de deputaţi, printre care preşedintele Parlamentului Andrian Candu. Deputaţii argumentează că, în condiţiile supravegherii stricte şi a controlului din partea organelor abilitate de stat, abolirea restricţiilor existente pentru instituţiile medicale private de a presta servicii medicale în domeniul oncologic va genera mai multe beneficii.
Astfel, agenţii privaţi ar putea furniza tehnologii performante şi condiţii mai bune de tratament pentru pacienţi. De asemenea, pacienţii vor avea alternative în tratamentul maladiilor oncologice .
Autorii iniţiativei legislative consideră că va avea loc şi diminuarea fluxului de pacienţi oncologici care apelează pentru tratament la instituţii medicale din străinătate şi reducerea poverii financiare ale acestora prin oferirea unor oportunităţi mai puţin costisitoare în Republica Moldova.
Se mai prevede sporirea fluxului de pacienţi străini care ar alege instituţiile medicale private din Republica Moldova.
De asemenea, calitatea serviciilor medicale oncologice ar urma să sporească şi în sectorul public, datorită concurenţei din partea sectorului privat. Mai mult, s-ar crea noi locuri de muncă şi ar spori contribuţiile la bugetul public din contul activităţii instituţiilor private.