Militarul moldovean care a escortat deţinuţi în toată URSS. „Banditul rămâne bandit”

Vasile Severin este veteran al războiului de pe Nistru. FOTO Alexandru Tarlev

Vasile Severin poate oricând să te uimească cu memoriile sale adunate după mulţi ani de militărie, lupte în conflicte armate şi perioada pe care a petrecut-o supraveghind deţinuţi în Georgia, Armenia şi Rusia. Cel mai „straşnic” a fost atunci când, aflându-se în Georgia, a escortat un violator condamnat la moarte.

„Credeam că lumea ne va omorî şi pe noi odată cu el. Gruzinii nu-s ca noi, dacă nu le place, ei nu tac”, concluzionează cu regret Vasile Severin.

Înalt şi impunător, în uniformă verde şi cu zeci de medalii la piept, Vasile Severin povesteşte cum şi-a început cariera de militar. „Am făcut serviciul militar în Oreol. Făceam parte din regimentul de escortă şi pază. Făceam transferuri de puşcăriaşi în toată Rusia. Am fost în Solikamsk, Peciora, Volgograd. Odată am dus în Volgograd un vagon cu 100 de femei. Cea mai bătrână avea în jur de 80 de ani. Era măruntă, cu spatele încovoiat. Am mers cam o săptămână, erau hrănite cu peşte sărat, o săptămâna nu se spălau, era un miros…”, îşi aminteşte Vasile Severin.

„Părea om normal, dar când îi vedeai dosarul”

Curioşi să afle trecutul puşcăriaşilor lângă care petreceau zile întregi, tinerii sergenţi le citeau pe ascuns dosarele. „Noi apelam la un şiretlic. Când şeful de gardă mergea la culcare, noi ne uitam pe furiş în dosarele deţinuţilor. Hârtiile se aflau în nişte plicuri mari sigilate. Noi le deschideam atent cu un creion şi le citeam. Care era condamnat pentru viol, care pentru crimă. Te uitai la un bărbat şi părea aşa un om normal, dar când vedeai câte nebunii a făcut şi cum îşi bătea joc de jertfa lui... Adesea mâncau bătaie de la noi”, recunoaşte militarul. El spune că în armată se învaţă tot, inclusiv cum să loveşti fără a lăsa urme pe corpul celuilalt. „Nu lăsam urme. De multe ori îmi era milă după ce mă încăieram cu vreun deţinut. Dar eram un copil, plin de mândrie. De fapt, dacă nu erai serios cu ei, făceau probleme. Dacă nu le plăcea ceva, începeau să zgâlţâie vagonul şi să strige”, povesteşte Vasile Severin.

„Banditul rămâne bandit”

Perioada în care a cutreierat întreaga Rusie pentru a transporta deţinuţii dintr-o închisoare în alta rămâne vie în memoria veteranului. Vasile Severin spune că vede şi acum trenurile imense cu zeci de vagoane. „De obicei, vagonul deţinuţilor era printre primele. Dacă te uitai pe geam, vedeai coada trenului”, îşi aminteşte bărbatul. „Fiecare condamnat avea o geantă cu câteva haine şi ceva mâncare. Într-o zi, unul mă roagă să-i aduc din geanta lui un pacheţel de ceai. Eu i-am cerut voie comandantului să fac acest lucru, iar el m-a întrebat «Ţie-ţi trebuie?». I-am adus ceai deţinutului, el m-a rugat să împart câteva pacheţele şi altor persoane. Eu i-am ajutat până într-o zi când pacheţelele de ceai se terminaseră. Când a auzit bărbatul asta m-a luat la trei parale, m-a înjurat cum n-am fost niciodată înjurat, deşi nu aveam nicio vină. Atunci, şeful de gardă mi-a zis că această întâmplare trebuie să-mi fie de învăţătură şi că banditul rămâne bandit”, spune militarul.

Atunci când se ajungea la destinaţie, deţinuţii erau daţi pe mâna conducerii închisorii cu mare atenţie. „Erau număraţi şi atent supravegheaţi. Pe ăsta care m-a înjurat, l-am lăsat ultimul. Vă spun cinstit, l-am bătut de ciudă! Eu i-am făcut un bine, iar el... Mai târziu, îmi era jale”, afirmă cu regret Vasile Severin.

Solidaritatea georgienilor

După ce şi-a încheiat serviciul militar în Oreol, moldoveanul a fost trimis în Kutaisi, Georgia. Acolo a fost numit comandat de pluton al unei companii de escortă. „În funcţia asta am trecut prin două momente groaznice pentru mine. În Kutaisi se aflase povestea unui bărbat care a violat o fetiţă de trei ani şi apoi a omorât-o cu o piatră. Georgienii erau indignaţi la culme. De fiecare dată când era adus la judecată, oamenii se adunau şi voiau să rupă din el. Credeam că noi, cei care îl escortam vom fi omorâţi odată cu el. Nu-i cum la noi, oamenii tac din gură. Bărbatul a fost condamnat la moarte. Am fost nevoiţi să-l scoatem din judecătorie printr-un subsol, pentru că oamenii îl aşteptau înfuriaţi afară”, îşi aminteşte Vasile Severin. 

„Al doilea moment pe care nu îl voi uita este o operaţiune specială desfăşurată într-un sat retras. Acolo se ascundea un fugar. Viola femeile şi apoi le însemna cu fierul de călcat pe abdomen. Asta era fixaţia lui. Am urcat în BTR, aveam arme, lunetişti, gaze lacrimogene şi i-am înconjurat casa. Aveam ordin că putem să-l lichidăm”, spune Vasile Severin. Deznodământul operaţiunii speciale a venit repede. „Am aflat că infractorul a vrut să fugă prin spatele casei, dar băieţii noştri l-au omorât. Cineva a tras drept în inimă. Era un bărbat frumos, de fapt. Înalt de vreo doi metri, zdravăn. Toate femeile veneau şi îi scuipau în grădină”, povesteşte militarul.

Deţinuţii, la cules ceai

Vasile Severin spune că  în Kutaisi, acolo unde a lucrat doi ani, se afla singurul regiment din lume unde deţinuţii culegeau ceai. „Eram comandantul de pluton al unei companii de escortă. Zilnic scoteam pe câmp 50 de brigăzi de deţinuţi a câte 50 de persoane”, explică bărbatul. În aceşti doi ani, militarul a descoperit toate şmecheriile infractorilor pe care îi supraveghea. „Ostaşii mei le vindeau rachiu puşcăriaşilor cu 25 de ruble sticla. Se îmbogăţeau băieţii”, îşi aminteşte amuzat Vasile Severin, deşi atunci când a aflat isprava subalternilor săi nu a fost deloc mulţumit.

„Noi îi duceam în fiecare zi în câmp. Noaptea însă se duceau acolo rudele lor şi îngropau în pământ saci cu băutură şi mâncare. Apoi deţinuţii ne rugau să-i ducem acolo unde ştiau ei că vor găsi sacii, dar noi nu-i ascultam. Le ştiam toate năravurile. Odată, s-au îmbătat toţi 50 de deţinuţi dintr-o brigadă. Au fost şi cazuri când încercau să evadeze”, afirmă veteranul. Vasile Severin susţine că georgienii sunt oameni buni la suflet, dar foarte mândri. „Ei vor mereu să demonstreze ce pot. Dar dacă i-ai făcut bine unui gruzin cu o rublă, el o să-ţi facă bine cu 10 ruble”, spune încrezător Severin, care în 1988 a fost trimis în Armenia, acolo unde a petrecut alţi doi ani.

Revenirea acasă. „Nici nu ştiam unde-i Dubăsariul”

Într-un final, Vasile Severin s-a întos în ţară şi aici a fost întâmpinat cu o veste tristă, începea conflictul militar din Transnistria. I-a fost greu să se adapteze situaţiei din ţară. „În Georgia şi în Armenia mă simţeam ca peştele-n apă. Situaţia de aici nu îmi era foarte cunoscută. Nici nu ştiam unde-i Dubăsariul”, mărturiseşte militarul. A ocupat, totuşi, o funcţie importantă, cea de comandant al Detaşamentului de Poliţie cu destinaţie specială. „Mă supuneam Ministerului de Interne al URSS şi al Moldovei. Războiul în afară de moarte nu aduce nimic”, spune veteranul.

„Îmi amintesc ziua în care am pierdut un băiat tare brav. Într-o zi, ajung la băieţi şi aflu că ei organizaseră un atac în dimineaţa aceea. La ora 10! Ce nebun atacă la ora 10 dimineaţa, când inamicul e treaz, odihnit, hrănit? Atunci a ars complet un BTR. Un băiat a rămas fără o mână, iar unul  a ars complet în BTR. L-am scos scrum. Numele lui era Victor Lavrenţov, avea vreo 30 de ani. A insistat mult ca în operaţiunea aceea să conducă el BTR-ul”, îşi aminteşte emoţionat Vasile Severin.

Atmosfera era grea pe câmpul de luptă, iar militarii adesea cedau nervos. „Vedeam că uneori erau trişti, dezamăgiţi, fără speranţă. Cu un astfel de militar nu faci nimic. Când vezi că cedează nervos, trebuie să-i permiţi să ia o pauză”, spune fostul comandant care a mai ocupat şi funcţia de şef major al Unităţii militare 1002 a Trupelor de Carabineri.