INTERVIU Tamara Şchiopu: „Antreprenoriatul social presupune implicarea mediului de afaceri în soluţionarea unei probleme sociale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antreprenoriatul social e un business aparte, care se adresează în primul rând oamenilor care vor să-şi sprijine comunitatea în care trăiesc. Tamara Şchiopu, femeia care a lansat EtnoGastronomica şi festivalul anual Bostaniada, ne vorbeşte în acest interviu despre ce presupune această nobilă activitate antreprenorială, dar şi în ce constă bucătăria din spatele reţetei de business pe care o aplică cu succes.

Prin ce consideraţi că merită ca publicul din Chişinău şi din ţară să participe la Civic Fest?

Societatea civilă este alcătuită din membri ai publicului larg, care au sesizat o necesitate de a se dedica acestui sector şi anumitor cauze. Fiecare participant la Civic Fest poate afla despre succesele colegilor, se poate inspira şi poate învăţa de la ei, prin intermeiul acestui for de comunicare.

Dacă ar fi să trasăm un numitor comun specific al organizaţiilor non-guvernamentale care activeazaă în Republica Moldova, care ar fi acesta?

Sunt cu ochii spre exterior, spre ceea ce se petrece în lume, şi încerc să aplic ce e mai util, in Republica Moldova. Acestea fiind spuse, ştiu cp exista ONG-uri care se uită, nu doar spre Apus, ci şi spre Răsărit, fiecare cu agenda şi cauza sa.

Care consideraţi că este cel mai important proiect pe care l-aţi desfăşurat anul acesta împreună cu „EtnoGastronomica“, întreprinderea socială pe care o reprezentaţi?

BOSTANIADA Festival Etno GastronomicTM. Este un eveniment naţional cu scopuri sociale, dar pus pe picior de autofinanţare, cu intenţia de a acoperi cheltuielile. Surplusul ar putea fi reinvestit în ediţia următoare. Din păcate, proiectul se află în impas, la numai 10 zile de desfăşurare, deoarece corporaţiile locale încearcă să-l exploateze în scopuri de câştig şi să boicoteze promovarea. Încerc să fiu optimistă, însă am nevoie de susţinerea întregii societăţi civile, pentru a menţine acest festival inedit.

Vă rog să-mi vorbiţi, în câteva cuvinte, despre întreprinderea socială „EtnoGastronomica“. Cine sunt angajaţii şi cum a prins viaţă acest proiect antreprenorial, de la stadiul de idee, la cel de afacere cu o substanţială componentă socială?

Ca şi multe întreprinderi mici, EtnoGastronomica nu are angajaţi. Există doi fondatori, unul dintre ei fiind chiar eu, Deocamdată implementăm toate ideile ca voluntari, folosind surplusul pentru investiţii în marketing şi activităţi noi. Am lansat EtnoGastronomica ca să avem un cadru legal pentru activităţile noastre. Activităţi care vin să păstreze tradiţiile etno-gastronomice ale ţării, aplicându-le, îngrijindu-le şi prezentându-le publicului larg într-un format modern. Modelul nostru de afaceri este business-to-business. Noi suntem obligaţi să cream un profit, care însă va fi reinvestit în obiectivele afacerii, după acoperirea tuturor cheltuielilor. Componenta socială este partea cea mai importantă, este nişa noastră, pentru că ceea ce ne place nouă sa facem la EtnoGastronomica are, de fapt, o ţesătură socială, pentru generaţiile tinere şi pentru generaţiile viitoare.

Cât de deschişi sunt agenţii economici din Republica Moldova spre a susţine iniţiativele de responsabilitate socială? Din punctul dumneavoastră de vedere ce i-ar determina să direcţioneze bugete mai substanţiale către sectorul CSR?

Conceptul de antreprenoriat social în Moldova – ”social enterprise” – este puţin înţeles, şi mai puţin aplicat. Este tot timpul confundat cu firmele sociale, cu ONG-urile si cu programele CSR ale companiilor mari. Nici dregătorii de legi în justiţie nu-l înţeleg, şi îl aplică într-un mod limitat. De fapt, antreprenoriatul social se referă cel mai frecvent, în Occident, la companiile mici şi mijlocii, SRL-uri, care au sesizat o nişă pe piaţă, de anumite servicii cu scop social, şi folosesc aceste oportunităţi. De exemplu, în Anglia, unde vechile pub-uri din sate se închid, din cauza concurenţei cu corporaţiile mare producătoare de bere, sătenii formează o companie nouă – un SRL, prin care se asociază şi împreună salvează acest local public şi îl dezvoltă. Fără o conştientizare profundă a esenţei antreprenoriatului social de către autorităţi, şi fără campanii de promovare a conceptului, agenţii economici vor rămâne pasivi faţă de el. Să fii o corporaţie cu profituri enorme care se impart între fondatori, şi să ai şi un program corporativ CSR – asta nu înseamnă antreprenoriat social. În schimb, să fii o companie care are ca scop implicarea mediului de afaceri în soluţionarea unei probleme sociale –este antreprenoriat social.

Putem considera reprezentanţii mass-media cu adevărat deschişi în mediatizarea proiectelor de responsabilitate socială din Republica Moldova?

Aceeaşi problemă. Jurnaliştii din Moldova înţeleg prea puţin conceptul şi îl confundă cu ONG-urile şi firmele sociale (care sunt doar o latură a antreprenoriatului social). Consider că mass-media s-ar arăta foarte receptive, daca s-ar oferi mai multe exemple reuşite din ţară, şi s-ar promvoa conceptul la nivel naţional.

Care sunt cele mai importante panneluri de dialog care vor fi abordate în acest an la Civic Fest?

Eu cred că absolut toate pannelurile de dialog sunt importante şi prezintă interes. Personal sper ca pannelul despre Antreprenoriat Social va dezvălui mai departe esenţa acestuia, prin exemple pline de inspiraţie, de la noi din Moldova.

Ce v-a determinat să vă dedicaţi activitatea proiectelor de responsabilitate socială?

Este cea mai reuşită forma de antreprenoriat. Pentru mine, şi pentru toate valorile şi aspiraţiile mele. Nu-mi place să stau cu mâna întinsă, sa activez de la grant la grant, de la raport la raport. Îmi place să fiu independentă, flexibilă, liberă în riscuri şi acţiuni, dar prin asta nu caut să evit profitul sau achitarea de impozite.

Cultura din Republica Moldova poate fi considerată un instrument de influenţă sau de conştientizare asupra problemelor sociale din ţara noastră?

Ca şi gastronomia si sportul, cultura este extrem de eficace în transmiterea mesajelor sociale. Atât doar că este nevoie de transmiterea acestor mesaje într-un format atractiv, modern, pe placul tinerei generaţii.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite