Fotbal fără performanţă

Echipele sunt create prin organizaţii obşteşti. Bugetul oficial nu depăşeşte câteva sute de mii de lei pe an, iar în realitate este de sute de ori mai mare. De regulă, fiecare club este patronat sau sponsorizat de un businessman. Însă contribuţiile nu sunt publice, ceea ce ne face să credem că aceştia sunt certaţi cu legea. Cluburile practică şi contabilitatea dublă. Transferurile se fac la negru. Arbitrajul este corupt.

Fotbalul e considerat regele sportului. Este cel mai popular şi spectaculos sport din lume. În fotbalul profesionist circulă mulţi bani. Valoarea transferului unui fotbalist a trecut de 100 de milioane de euro. Cei mai valoroşi fotbalişti din lume ridică salarii de aproape 100.000 de euro pe zi! Costul unui spot publicitar în timpul unui meci din competiţiile internaţionale ajunge la 5.000 de  euro pe secundă!

Sunt şi eu un microbist. Îmi place fotbalul încă din copilărie. Nu am făcut fotbal de performanţă, dar am participat la competiţii în componenţa echipelor din şcoala în care am învăţat, apoi la universitate şi la instituţiile în care am lucrat. Chiar şi acum, având o vârstă „nefotbalistică“, mă străduiesc să joc fotbal cu colegii cel puţin o dată pe săptămână şi, practic, nu scap niciun meci al selecţionatei Moldovei, nici măcar amicalele. Aşa că am fost şi la meciul Moldova-Andorra, care s-a terminat indecis – 1:1.

Naţionala bate pasul pe loc

Naţionala se pregăteşte de meciul cu Anglia. Rezultatul este previzibil – noi vom pierde. Însă poţi şi să pierzi cu onoare. Nu am înţeles de ce pentru amicalul recent a fost ales ca sparring partener Andorra, cea mai slabă echipă din lume! Pentru că tricolorul lor este ca şi al nostru? Ca să ne prezentăm onorabil în Anglia, trebuie să jucăm doar din defensivă. Ce obiective şi-au propus antrenorii? Ce scheme tactice au fost testate cu Andorra?

Antrenorul tricolorilor a venit cu o echipă tânără la confruntarea cu Andorra, diferită de cea care participă în meciurile oficiale. Băieţii au depus toate eforturile, însă deficienţele tehnice, lipsa unei scheme tactice clare, a propriului stil, dar în special lipsa de  devotament, profesionalism şi patriotism, nu le-au permis să demonstreze un joc de calitate şi să facă spectacol. După două-trei pase urma pierderea balonului, câte trei-patru lovituri în poarta adversă în fiecare repriză, incapacitatea de a utiliza situaţiile standard - loviturile de pedeapsă şi loviturile din corner, impotenţa cronică de a valorifica poziţiile pentru a marca gol – aşa s-a prezentat echipa noastră.

Cel mai mult m-au dezamăgit cei care au ieşit în a doua repriză la modificări. Cu excepţia lui Doroş,  care nu mai este un fotbalist tânăr, restul au făcut o prezenţă formală pe teren. De exemplu, tânărul şi talentatul Cătalin Carp (înrolat nu demult la Dinamo Kiev), ieşit pe teren în ultimele 15 minute, a pierdut, practic, toate duelurile cu adversarii, aflându-se permanent pe poziţii închise, de parcă fugea de minge.

Andorra a venit cu o echipă de amatori, se pare, adunată special pentru meciul cu Moldova. Rezultatele Andorrei „impresionează“ – locul 205 (din 207) în ratingul naţionalelor din lume, doar un punct obţinut în ultimii cinci ani, un singur gol marcat în trei ani! În meciul cu Moldova, jucătorii din estul Pirineilor alergau pe teren lovind mai mult în jucătorii noştri decât în minge, porneau discuţii şi scandaluri, cu scopul de a dezbate ritmul meciului şi a trage de timp. Este chiar de mirare că această echipă e admisă în competiţii internaţionale.

Pentru prima dată mi-a fost de-a dreptul ruşine că mă reprezintă o echipă naţională atât de neputincioasă. Intr-un cuvânt, sperând la o relaxare, la un spectacol, am asistat la o bătaie de joc de fotbal şi de spectatori.

Daci sau (mu)daci

Calitatea echipei naţionale depinde de calitatea campionatului naţional. Divizia naţională a Moldovei este constituită din 12 echipe. Campionatul e foarte slab, rezultatul este previzibil – din 2001 avem doar un campion - Sheriff Tiraspol. Excepţia din 2011 - când, printr-o minune, Dacia Chişinău a luat campionatul - confirmă regula. Majoritatea echipelor sunt concentrate în Chişinău şi Tiraspol. Anul trecut au fost „terminate“ două formaţii regionale – Iskra Râbniţa şi Nistru Otaci.

Echipele sunt create prin organizaţii obşteşti. Bugetul oficial nu depăşeşte câteva sute de mii de lei pe an. În realitate, este de sute de ori mai mare. De regulă, fiecare echipă este patronată sau sponsorizată de un businessman. Însă contribuţiile acestora nu sunt publice, ceea ce ne face să credem că aceştia sunt certaţi cu legea. Cluburile practică şi contabilitatea dublă. Transferurile se fac la negru. Arbitrajul este corupt.

În 2006, câţiva jucători, în frunte cu căpitanul şi antrenorul echipei Dacia Chişinău, s-au adresat la mine să-i ajut să găsească un investitor. Mi-au spus că fondatorul echipei, feciorul unui om de afaceri prosper, nu mai este interesat să finanţeze clubul. De mai multe luni băieţii nu-şi ridicaseră salariile. Echipa era constituită doar din jucători autohtoni. Avea rezultate bune – a jucat în finală şi a ocupat un loc de frunte în campionatul naţional, cu perspectiva de a participa la cupele europene. Fiind consilier municipal, am lansat ideea ca acest club să fie susţinut de către Consiliul Municipal Chişinău. Pregătisem şi documentele necesare – studiul de fezabilitate şi proiectul deciziei CMC. Ideea era următoarea – CMC va procura 50% din cota totală la preţ de un 1 leu şi va fi responsabil de finanţarea curentă a FC Dacia, iar fondatorul va investi doar în transferuri. Bugetul proiectului era suportabil pentru CMC - 5 milioane de lei anual. Beneficiile proiectului păreau evidente – sprijinirea sportivilor autohtoni, integrarea infrastructurii sportive urbane în fotbalul de performanţă, promovarea imaginii Capitalei pe plan internaţional etc. Exemple similare din afară erau multiple – Barcelona, Manchester City, Politehnica Iasi, Poli Timişoara. Sunt exemple şi la noi - Primăria Bălţi a fondat şi sprijină Olimpia Bălţi.

Însă n-a fost să fie. După mai multe negocieri şi două dezbateri, CMC - unde comuniştii erau majoritari - nu a sprijinit propunerea de proiect. Am reţinut cum un cunoscut om de cultură, fiind prezent la şedinţa CMC, după eşecul votării a exclamat: „Păi, ăştia nu sunt daci, sunt mudaci!“

De ce avem nevoie de Ministerul Tineretului şi Sportului

După venirea democraţilor la guvernare a apărut un minister nou, al Tineretului şi Sportului. Intenţia a fost nobilă – susţinerea sportului de performanţă şi a proiectelor pentru tineret. Miza este mare – promovarea imaginii ţării peste hotare. Desigur, cu un buget anual de 80 de milioane de lei nu poţi face mare lucru. Însă bani niciodată nu sunt suficienţi. Din păcate, în fruntea ministerului a fost plasat un tânăr pentru care sportul nu era o prioritate. În trei ani aşteptările nu s-au realizat: cateva medalii individuale obţinute la competiţii internaţionale, nişte edificii sportive în spaţiul rural finanţate de donatorii internaţionali şi cam atăt. Înlocuirea ministrului cu un profesionist a fost o mutare bună, dar de scurtă durată - doar câteva luni în perioda de criză politică.

În sport suntem martorii unor scandaluri permanente, tradări şi chiar acte criminale. Cu cât interesul privat este mai mare, cu atât statul pare mai dezinteresat de acest domeniu. Deşi, formal, avem creat cadrul instituţional necesar – minister, Comitetul Naţional Olimpic, federaţii sportive,campionate naţionale, cluburi etc., trebuie să recunoaştem că sportul moldovenesc nu a devenit de performanţă din cauza neglijenţei, indiferenţei clasei politice, lipsei unor viziuni clare şi a politicilor de stat pentru dezvoltarea acestui domeniu. De altfel, foarte important pentru sănătatea unei naţiuni şi imaginea unui stat.