De la 1 iulie, sumplimentele pentru pensiile mici vor fi dublate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul moldovean a aprobat astăzi majorarea plafonului pensiei, de la 1.300 până la 1.500 de lei, în baza căruia este acordat suportului financiar de stat, numărul beneficiarilor fiind astfel extins. Totodată, cuantumurile acestui spor vor fi dublate.

Începând cu 1 iulie, sumele vor creşte de la 50 până la 100 de lei, de la 60 până la 120 de lei şi de la 90 până la 180 de lei.

De asemenea, acest ajutor urmează să fie acordat unor categorii noi de beneficiari. Printre aceştia se numără cetăţenii care primesc pensie de urmaş, alocaţii sociale de stat, cu excepţia celor pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere şi a ajutorului de deces. În cazul pierderii întreţinătorului, suportul va fi de 100 de lei pentru fiecare copil, iar în cazul pierderii ambilor părinţi, cuantumul se dublează.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi urmează să fie examinat în Parlament. În acest scop, anual din bugetul de stat vor fi alocate 824,7 de milioane de lei.

Tot astăzi, Guvernul a decis că locuitorii din Zona de Securitate, care îşi au domiciliul în comunele Cocieri, Coşniţa, Molovata Nouă, Fârlădeni şi satele Copanca, Doroţcaia, Pârâta, Varniţa şi Hagimus, vor primi, de la 1 iulie, ajutor financiar de stat majorat. 

Astfel, alocaţiile lunare de stat vor creşte de la 200 la 900 de lei pentru beneficiarii de pensii pentru limita de vârstă şi de invaliditate de gradul I; de la 140 la 630 de lei pentru beneficiarii de pensii de invaliditate de gradul II, şi de la 100 la 450 de lei pentru cei cu pensii de invaliditate de gradul III.

Totodată, începând cu 1 iulie, este stabilită o alocaţie lunară de stat pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 55 şi 57 de ani şi bărbaţii care au între 60 şi 62 de ani, care la 1 ianuarie au avut domiciliul în localităţile menţionate şi care nu au pensii stabilite de structurile de la Tiraspol, în sumă de 900 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite