Cinematografia, mai aproape de elevi. Peste 70 de şcoli vor avea opţional cursul de educaţie cinematografică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din peste 70 de şcoli din Republica Moldova vor avea din acest an un obiect opţional de educaţie cinematografică. Acesta va fi implementat în cadrul unui proiect al OWH Studio şi PIN Moldova. Timp de doi ani au fost instruiţi peste 140 de profesori din toată ţara.

Directorul general al OWH Studio, Virgil Mărgineanu, a declarat într-o conferinţă de presă că „O lume de văzut” este un proiect implementat în premieră în Republica Moldova şi presupune proiecţii de film documentar în şcoli, care sunt discutate cu elevii. 

„Ceea ce încercăm noi prin acest proiect este să educăm publicul de pe băncile şcolare, să trezim curiozitatea pentru film, că acesta este o operă, că putem transmite un mesaj şi sperăm că peste câţiva ani aceşti potenţiali consumatori de film vor bate la uşa cinematografelor şi a producătorilor de film şi vom deveni o ţară producătoare de film”, subliniază Mărgineanu.

Specialistul principal al Direcţiei învăţământ preuniversitar a Ministerul Educaţiei, Natalia Grâu afirmă că dorinţa este ca elevii să aibă o gândire media critică, analitică. Începând cu anul 2014, au fost desfăşurate mai multe seminare de formare, iniţial erau 30 de instituţii, azi sunt peste 70 de şcoli, este o geografie extinsă de implementare a acestui program.

Pentru acest curs a fost elaborat şi un ghid pentru profesori, un DVD cu 10 proiecţii de film documentar, numărul acestora va fi majorat pe parcurs. 


Reprezentantul PIN Moldova, Mario Straka, a menţionat că metodologia cursului de cinematografie este recunoscută de UNESCO şi a fost introdusă cu succes în şcolile din Cehia, Slovacia şi Franţa. 

„Avem 73 de şcoli incluse în proiect, am deschis 23 de cluburi cinematografice, două dintre ele sunt în stânga Nistrului, liderii acestor cluburi sunt tineri de încredere care vor să facă mai mult pentru dezvoltarea ţării. Dezvoltarea societăţii civile este foarte importantă şi lucrul cu tinerii este foarte necesar în această ţară ca să-i convingem să rămână aici”, a menţionat Mario Straka.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite