Chişinăul are cel mai bun indice demografic pe ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai bună situaţie demografică în ultimii doi ani se atestă în municipiul Chişinău, iar cea mai rea – în raionul Donduşeni şi în raionul Şoldăneşti. În general, în ultimii doi ani s-a observat o îmbunătăţire relativă a Indicelui de securitate demografică în mai mult de jumătate din raioanele ţării, dar există un decalaj foarte mare între raioane.

Rezultatele au fost obţinute de Centrul de Cercetări Demografice în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie, care au lansat „Indicele Integral Teritorial de Securitate Demografică: dinamica în anii 2014-2016”(IITSD), transmite IPN.

Anastasia Oceretnîi, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a menţionat la evenimentul de prezentare a datelor că este îmbucurător faptul că deja multe strategii şi planuri de dezvoltare naţională, regională şi comunitară includ şi un compartiment dedicat tendinţelor demografice.

Rita Columbia, reprezentanta UNFPA în Moldova a declarat că Indicatorul de Securitate Demografică va ajuta autorii de politici să înţeleagă mai bine contextul demografic al fiecărui raion în parte şi să elaboreze politici bazate pe dovezi, pentru a răspunde provocărilor demografice ale ţării.

În domeniul demografic în anul 2016, Indicele Demografic oscilează de la un raion la altul de la 67,5 până la 37,2 puncte, fapt determinat în mare parte de sporul natural şi migraţional şi mai puţin de numărul de naşteri, deoarece rata totală de fertilitate rămâne neschimbată.

În domeniul sănătăţii Indicele oscilează în limitele de 66,2-45,3 puncte, diferenţa dintre valoarea maximă şi minimă fiind cea mai mică  în comparaţie cu alte aspecte analizate, adică starea sănătăţii populaţiei se menţine în linii mari la acelaşi nivel în toate raioanele. În 18 unităţi teritorial-administrative situaţia la capitolul sănătate s-a îmbunătăţit puţin, dar oricum a rămas nesatisfăcătoare.

În domeniul ocupaţional, limitele variază între 53,6-24,2 puncte, ceea ce înseamnă că doar jumătate sau a patra parte din potenţialul de muncă al ţării este valorificat. În anul 2016 s-au creat doar circa 50 mii de locuri de muncă noi, cu 43% mai puţin faţă de anul 2014. Doar în municipiul Chişinău se menţine o situaţie stabilă, înregistrând 53% din totalul locurilor de muncă nou create în anul 2016.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite