Carabinierul care ţine arma într-o mână şi fluierul în cealaltă
0
În timp ce prietenii lui au fugit disperaţi de serviciul militar, el a plecat pe furiş de acasă ca să se înroleze în armată. Cântă la şapte instrumente muzicale, pictează, se pricepe la olărit iar după ce termină serviciul de patrulare îşi petrece serile citind. Faceţi cunoştinţă cu un tânăr care sparge tiparul carabinierului moldovean şi demonstrează că arta şi milităria pot face echipă bună.
Nu s-a lăsat intimidat de prietenii care-i spuneau că la armată va primi multă bătaie şi puţină mâncare. A ieşit într-o dimineaţă din casă hotărât să facă serviciul militar. La 18 ani, Dumitru Simionel este un tânăr promiţător, un viitor militar în mâinile căruia Republica Moldova va fi în siguranţă, pentru că, spune el, vrea să-şi apere patria cu orice preţ.
Militar la a treia generaţie
Dumitru se trage dintr-o familie de militari, aşa că nu e de mirare cariera pe care a ales-o. Bunicul său a luptat în cel de-Al Doilea Război Monidal, iar tatăl a participat la conflictul armat de pe Nistru. „Am vrut să demonstrez că, chiar dacă sunt orăşean, iar azi băieţii nu mai acordă importanţă serviciului militar, este posibil să vii la armată din proprie dorinţă. Tatăl meu, fost militar, nu era de acord la început. Acum e fericit. Are 69 de ani şi încă trăieşte în spiritul milităriei. Când îmi întrebam colegii sau le propuneam să facem armata împreună, mă întrebau ce-i cu mine. Îmi spuneau să nu mă duc nicăieri pentru că o să fiu bătut şi veşnic flămând. Sunt la unitatea militară nr. 1001 de trei luni. Nu s-a atins nimeni de mine niciodată, nu am fost înjurat şi, categoric, nu sunt înfometat. Toate miturile care circulă referitor la viaţa din armată nu sunt mereu adevărate”, povesteşte Dumitru.
„Tata îmi spunea că luptau cu mâinile goale împotriva armelor Kalashnikov”
Conflictul armat transnistrean reprezintă pentru familia lui Dumitru un trecut dureros. Viitorul militar îşi aminteşte că a rămas impresionat de memoriile de pe front ale tatălui său: „Pe mine m-a emoţionat faptul că ei erau aproape total dezarmaţi. Tata îmi spunea că bărbaţii erau trimişi, practic, cu mâinile goale să lupte împotriva armelor Kalashnikov. El şi-a văzut nepotul murind pe câmpul de luptă. Se emoţionează de fiecare dată când îşi aminteşte de acea perioadă. Tata a fost prezent şi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe 27 august 1989. Făcea parte din forţele de ordine care apărau reprezentanţii conducerii, dar îmi spunea că tot ce îşi dorea în acel moment era să treacă de partea cealaltă, lângă oamenii simpli, să scandeze alături de ei lozinci de renaştere naţională”.
„Cânt la fluer, clarinet, nai, saxofon, caval, ocarina...”
Dumitru cântă la şapte instrumente muzicale. A făcut Liceul Academic de Arte Plastice şi mai apoi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. „În cazul meu, jumătate de familie este orientată spre artă şi cultură, cealaltă - spre militărie, aşa că-mi fierbe în sânge o combinaţie atomică dintre aceste două domenii. Creionul şi periuţa-mi stau în mână de la cinci ani. Părinţii mei, ca să mă ţină ocupat şi să nu fac prostii, mă duceau la tot felul de centre de creaţii. Am cântat în multe ansambluri folclorice, am avut concerte pe cele mai importante scene de la noi şi am participat la concursuri internaţionale”, spune Dumitru.
Primul instrument pe care l-a ţinut în mâini a fost acordeonul, care s-a dovedit a fi mult prea mare pentru constituţia lui mică de copil: „În clasa întâi am studiat acordeonul şi era mult mai mare decât mine, efectiv nu mă vedeam dacă-l ţineam în mâini. Acum cânt la mai multe instrumente aerofone. Am plămâni buni probabil, pentru că secretul stă într-o respiraţie bună şi corectă. Cânt la fluer, clarinet, nai, saxofon, caval, ocarina, flaut, puţin la ghitară şi pian. Am învăţat din plăcere, nu pentru că vreau o carieră în acest domeniu sau pentru faimă”, zice Dumitru.
Dacă îţi place arta, nu eşti mai puţin bărbat
Dumitru se deosebeşte de restul colegilor săi. Îşi alege cuvintele cu grijă, are o voce plăcută şi o atitudine respectuoasă, calităţi dobândite după ani de pictură şi muzică. Deşi mulţi ar spune că un bărbat şcolit în instituţii de artă nu îşi poate găsi locul în domeniul forţelor de ordine, Dumitru este ferm convins că „dacă îţi place arta, nu eşti mai puţin bărbat”. „Arta şi milităria pot merge mână-n mână. Mie îmi pare rău pentru că cetăţenii au o părere proastă despre carabinieri şi poliţişti şi că există anumite stereotipuri privind activitatea şi personalitatea noastră. De trei luni patrulez cu alţi colegi mai mari şi nu am văzut unul care să aibă un comportament neadecvat”, afirmă Dumitru.
Adolescentul ne mai povesteşte cu mult entuziasm despre tehnicile de pictură şi desen studiate şi mărturiseşte că, totuşi, atmosfera din armată nu îl inspiră şi nu poate picta aici. „Mie îmi place mult acuarela. E o tehnică specială şi capricioasă totodată. Necesită o anumită stare interioară, aşa că aici, la armată, încă nu am pictat nimic”, spune Dumitru.
2260 de carabinieri asigură ordinea publică în Republica Moldova
Se încarcă comentariile...
