Votul din Parlament, probă la divorţul AIE. Ce cred analiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După războiul declaraţiilor dintre liderii AIE, deputaţii se adună vineri la prima şedinţă a sesiunii de primăvară-vară. Analiştii susţin că întrunirea ne-ar putea arăta cum se vor aranja piesele pe eşichierul politic.

Decizia de a se întruni a fost luată la Biroul Permanent cu votul deputaţilor liberal-democraţi şi comunişti, propunerea democraţilor de a amâna cu o săptămână începutul sesiunii fiind respinsă. Parlamentarii vor audia raportul comisiei de anchetă în cazul incidentului din Pădurea Domnească. Nu va fi examinată însă situaţia de la Banca de Economii, aşa cum au propus liberalii, susţinuţi de democraţi.

De asemenea, va fi pusă la vot excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Legislativului, pe care o ocupă democratul Vlad Plahotniuc. Această iniţiativă a PLDM a fost avizată pozitiv acum două zile, la fel, cu susţinerea PCRM. „Pot să stau comod şi în sala de şedinţe a Parlamentului. Funcţia nu-mi aparţine mie, ci Partidului Democrat. Respectiv, lovitura a fost dată PD-ului. Am negociat personal cu Filat această funcţie, atunci când PLDM a solicitat postul de viceprim-ministru“, a replicat Vlad Plahotniuc.

„Să pună capăt războiului politic“

Între timp, premierul Vlad Filat a dispus crearea unui grup de lucru pentru elaborarea unui nou acord de funcţionare a coaliţiei de guvernare, înaintându-i din partea PLDM pe vicepreşedinţii Valeriu Streleţ şi Vadim Pistrinciuc şi pe ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

La rândul lor, liberalii şi democraţii au răspus că nu acceptă mesaje transmise prin intermediul presei. Mihai Ghimpu a propus un plan de conciliere. „Prim-ministrul Vlad Filat trebuie să-şi retragă declaraţiile făcute la 13 februarie, pe care le considerăm imature sub aspect politic. PLDM şi PD trebuie să pună capăt războiului politic şi să nu escaladeze criza din Alianţă, care riscă să conducă la alegeri anticipate“, şi-a îndemnat colegii liderul PL. 

Şi preşedintele PD a fost mai îngăduitor, chiar dacă în ajun declara că Alianţa se destramă. „Declaraţia lui Filat e ca în situaţia când un tip îşi anunţă soţia că divorţează şi se duce la alta, dar, totodată, îi cere să-i facă în continuare mâncare, să-i spele lenjeria şi să-l primească acasă, atunci când vrea el să vină“, a făcut o comparaţie preşedintele Parlamentului Marian Lupu.

Scenariile analiştilor

Comentatorul Viorel Cibotaru vede trei posibile scenarii pentru situaţia de pe arena politică.

„Filat a spus clar ce-l deranjează. În viziunea lui, ar trebui demontat sistemul tenebru. Atunci când există structuri paralele care iau decizii, ţara nu poate adera la UE. Va fi luată o decizie politică pentru a depăşi acest moment? Dacă da, atunci AIE va exista şi, mai mult decât atât, va fi revigorată, mergând victoriasă în alegeri“, este prima variantă.

„Dacă liderii AIE nu vor ceda şi lucrurile vor continua aşa, vom avea o situaţie de incertitudine. Orice şchiopătare a sistemului va provoca noi micro-crize. Cel de-al treilea scenariu ar suna aşa: nimeni nu cedează, se face o reinventariere a scopurilor şi, inevitabil, mergem la anticipate“, descrie expertul de la Institutul pentru Politici Publice.

Doru Petruţi, directorul Institutului de Marketing şi Sondaje, crede că şedinţa de astăzi ar trebui să ne arate care dintre scenarii e mai plauzibil. „Se va pune presiune asupra deputaţilor PLDM şi se va forţa ca ei să ia o decizie? Ar putea fi o probă şi conturile să fie încheiate chiar astăzi, să ne trezim cu alegeri anticipate. Se cere o clarificare cât mai rapidă ca lucrurile să meargă pe un făgaş: fie alb, fie negru, să nu rămână în coadă de peşte, aşa cum s-a întâmplat în urma intervenţiei de miercuri a premierului“, a comentat sociologul.   

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite