Vlad Bătrîncea: Viitorul primar de Chişinău trebuie să aibă o echipă foarte bună în spate
0Viitorul primar al Chişinăului trebuie să vină cu o echipă foarte bună pentru a face faţă tuturor problemelor capitalei. De unul singur, viitorul edil nu va reuşi. Declaraţii în acest sens au fost făcute de reprezentanţii PSRM şi PLDM în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chişinău, transmite IPN.
Deputatul socialist Vlad Batrîncea consideră că niciun primar general nu va rezolva de unul singur problemele Capitalei.
„Un primar general trebuie să vină cu o echipă puternică de jurişti, acei care pot reprezenta această primărie în raport cu agenţii economici, cu instanţele de judecată. Trebuie să vină cu o echipă care ştie ce înseamnă construirea drumurilor, transportul public, domeniul social”, a declarat Vlad Batrîncea.
Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc afirmă că în fruntea Primăriei nu este neapărat să vină o persoană care are anumite pârghii sau legături cu conducerea centrală pentru a lupta cu nelegiuirile în Primărie.
„Un primar bun care are o agendă foarte clară de a rupe legăturile funcţionarilor din Primărie cu mediul nociv de afaceri, poate să facă schimbarea aşteptată”, este de părere Vadim Pistrinciuc.
Potrivit lui, cazurile problematice legate de funcţionari neoneşti trebuie făcute publice pentru că astfel justiţia nu va avea încotro şi le va examina.
Alegerile locale noi din municipiul Chişinău vor avea loc pe 20 mai.