VIDEO Sergiu Mocanu: Dodon s-a înţeles cu Krasnoselskii în privinţa a 10 milioane de euro care ar urma să-i vina prin Transnistria pentru campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu, susţine că în spatele întrevederii dintre preşedintele Igor Dodon şi liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, care a avut loc joi, 6 septembrie, la Condriţa, au fost alte obiective decât cele anunţate oficial.

Sergiu Mocanu afirmă că Igor Dodon ar fi negociat cu Vadim Krasnoselskii posibilitatea ca prin Transnistria la Chişinău să ajungă 10 milioane de euro, bani pe care şeful statului i-ar fi obţinut în urma unei tranzacţii la Moldova Gaz, pe care ar fi avut-o cu Vlad Plahotniuc atunci când l-a ajutat pe liderul PDM, prin negocieri cu şeful Gazprom din Rusia, să-l aducă la şefia Moldova Gaz pe un apropiat de-al lui Plahotniuc, Vladimir Botnari, actualul şef al Serviciului Informaţii şi Securitate.

„Preşedinţia nu se repară pe bani turceşti, dar pe bani de la Moldova Gaz. Ieri, când ei au făcut acest spectacol cu expulzarea a şapte cetăţeni turci, Dodon stătea cu preşedintele aşa-zisei republici transnistrene la sfat la Condriţa. Acolo s-a înţeles ca 10 milioane de euro care îi trebuie lui în campania electorală pentru februarie, să-i vină cash prin Transnistria. Sigur că toate au loc sub controlul lui Plahotniuc”, a declarat Sergiu Mocanu într-o postare video pe Facebook.

Liderul Antimafie a mai subliniat că alegerile parlamentare din 2019 îi aparţin „sută la sută lui Plahotniuc, aşa cum aparţine lui Plahotniuc şi această mare resursă - electoratul socialiştilor şi cum îi aparţine lui Plahotniuc cu tot cu ce este el - Dodon”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite