VIDEO Maia Sandu le cere candidaţilor proeuropeni să se retragă în favoarea lui Andrei Năstase. Valeriu Munteanu: Eu niciodată nu dau înapoi

VIDEO Maia Sandu le cere candidaţilor proeuropeni să se retragă în favoarea lui Andrei Năstase. Valeriu Munteanu: Eu niciodată nu dau înapoi

FOTO colaj Adevărul

Lidera PAS, Maia Sandu, a făcut un apel către candidatului PL la funcţia de primar de Chişinău, Valeriu Munteanu, dar şi către candidatului PUN, Constantin Codreanu, ca aceştia să se retragă din cursa electorală, pentru alegerile din 20 mai, în favorea lui Andrei Năstase.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Haideţi să facem echipă comună. Domnule Munteanu, domnule Codreanu, alăturaţi-vă eforturilor noastre. Faceţi apel la susţinătorii dumneavoastră să voteze pentru candidatul care are şanse reale să învingă candidaţii oligarhiei. Haideţi să oferim locuitorilor municipiului Chişinău un primar care să lucreze în interesul lor, nu în interesul hoţilor”, a declarat Maia Sandu într-o postare video pe Facebook.

Lidera PAS a făcut un apel şi către cetăţeni, solicitându-le să se mobilizeze pe 20 mai şi să voteze pentru Andrei Năstase.

„Fiecare al doilea om vrea să plece din ţară. Dacă pe 20 mai vom sta acasă şi nu vom merge la vot, vom permite acestor parveniţi să pună mâna şi pe Chişinău. Riscăm să ajungem o ţară pustie, fără oameni. Fiecare dintre noi poate contribui la oprirea acestui dezastru. Haideţi să nu dăm Capitala pe mâna lor”, a subliniat Maia Sandu.

Reacţia lui Valeriu Munteanu la propunerea Maiei Sandu

„Mi se cere acum, prin diverse voci care vin tocmai de la acei candidaţi care niciodată nu au acceptat o confruntare directă cu mine pe problemele Chişinăului - să mă retrag în favoarea „candidatului cu cele mai multe şanse”. Care este acela? Dragii mei, dacă ar exista un asemenea candidat, nimeni nu mi-ar fi cerut mie astăzi să mă retrag”, a scris Valeriu Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, motivul pentru care i se cere să iasă din cursă este acela că Andrei Năstase nu ar avea şanse de reuşită în aceste alegeri.

„De asta acum îmi cer să ies din cursă. Acum, la finalul campanie, uitându-se în oglindă şi înţelegând cât de prost şi-au ales candidatul şi cât de lamentabil şi-au jucat cartea politică, oamenii aceştia îmi solicită sprijinul, pentru că ştiu, că scorul meu electoral este foarte bun şi dinamica în creştere. În ziua de duminică, opţiunea de vot va fi de partea mea”, a excplicat liberalul.

Munteanu a afirmat că „Andrei Năstase a eşuat”. 

„Şi acum i se pregătesc, ipocrit, „scuzele”. Nu a reuşit în nimic din ceea ce pretind susţinătorii lui: în campanie nu a luptat cu odiosul Binom Plahotniuc-Dodon, nu are un program european, nu a îndrăznit să participe la nicio dezbatere cu mine, faţă în faţă. Încă îl aştept la dezbateri directe, doar eu şi dumnealui”, a accentuat candidatul PL.

El a mai adăugat că „Andrei Năstase nu a condus nimic în viaţa lui, şi nici nu a participat în viaţa lui la o bătălie politică care să îl facă „candidatul poporului””, a conchis Munteanu.

citeste totul despre: