VIDEO Dorin Chirtoacă: Am votat pentru continuarea dezvoltării europene şi româneşti a Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, a declarat duminică, 3 noiembrie, după ieşirea din secţia de votare, unde şi-a exprimat opţiunea în turul al doilea al alegerilor locale generale, că a votat pentru continuarea dezvoltării europene şi româneşti a Chişinăului, transmite IPN.

„Am votat să punem punct şi să terminăm cu haosul pe care l-a creat regimul Plahotniuc în ultimii doi ani, cel puţin, dar de fapt din 2009 încoace”, a spus liderul PL.

Liberalul consideră că, pornind de la Chişinău, schimbarea poate continua în toată Republica Moldova. „Ca simplu cetăţean, îmi doresc ca, atunci când te trezeşti dimineaţa, să fie cald şi confortabil în casă, atunci când ieşi pe scară să fie curat, să vină transportul public la timp”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

Liberalul a mai menţionat că îşi doreşte ca în Chişinău să existe servicii publice adecvate secolului 21, parcuri amenajate, aer curat şi apă de calitate. „Aceste lucruri, într-o anumită măsură, s-au făcut şi trebuie duse până la capăt”, a spus Dorin Chirtoacă.

Amintim că în primul tur de scrutin, Andrei Năstase a obţinut 31% din voturi, iar Ion Ceban 40,2%. Însă, candidaţii cu cel mai bun scor electoral din primul tur, precum Dorin Chirtoacă (10,1%) sau Octavian Ţîcu (4,76%), au anunţat că îl vor sprijini în turul doi pe Andrei Năstase, pentru că ar fi candidatul proeuropean, în timp ce Ion Ceban, reprezentând partidul lui Igor Dodon, ar promova interesele Rusiei, cel puţin aşa susţin contracandidaţii acestuia.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite