VIDEO Dodon: Plahotniuc nu vrea să cedeze. Va merge la vărsări de sânge
0
Igor Dodon afirmă că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, nu vrea să cedeze benevol puterea şi este dispus să meargă la vărsări de sânge pentru a se menţine la guvernare.
Igor Dodon susţine că unul dintre scenariile PDM este „o destabilizare totală cu încercarea menţinerii inclusiv prin admiterea vărsărilor de sânge”.
Preşedintele a spus că din informaţiile pe care le deţine, îl face să creadă că Plahotniuc vrea să meargă anume pe acest scenariu.
„El nu vrea să cedeze nici de cum şi va sta până la capăt. Eu cred că toţi înţeleg că acesta este cel mai prost scenariu pentru Republica Moldova”, a spus Dodon.
Igor Dodon a declarat luni, 10 iunie, că se fac presiuni enorme asupra familiei sale ca preşedintele ţării să-şi depună demisia din funcţie, pentru ca democraţii lui Vlad Plahotniuc să-şi realizeze planul de menţinere la putere. Şeful statului a afirmat că democraţii i-au în calcul inclusiv asasinarea sa.