Un Moskvici fără rând, „costul“ unui grad ştiinţific în epoca sovietică

Nomenclatura comunistă din RSS Moldovenească era organizată în reţele informale prin care îşi apăra şi promova interesele, cu acordul tacit al organelor de drept. Schemele funcţionau şi la repartizarea unor mărfuri deficitare, precum automobilele

În perioada sovietică, producţia creştea încontinuu, conform statisticii oficiale. Când însă un cetăţean de rând voia să cumpere ceea ce-şi dorea, de cele mai multe ori nu putea, chiar dacă avea banii necesari. Printre cele mai râvnite lucruri era automobilul. Cine deţinea unul, era boier adevărat. În sate, de regulă, numai preşedintele de colhoz şi câţiva subalterni şi specialişti, cum li se spunea, îşi puteau procura maşină (inginerul, agronomul, şeful de cadre).

Şi şefii mai mici, precum brigadierii, îşi puteau împlini acest vis, dacă îi rugau aşa cum trebuie pe cei mai mari. Rândul general era mare, iar la cei cu  privilegii – mult mai mic. Printre privilegiaţi erau veteranii de război, atât foşti combatanţi din cel de-al Doilea Război Mondial, cât şi cei care au participat la invazia sovietică în Ungaria (1956) şi Cehoslovacia (1968).

NOMENCLATURIŞTII ÎŞI DOREAU ŞI TITLURI ŞTIINŢIFICE

Unii şefi puteau obţine tot ce-şi doreau: apartamente spaţioase, automobile, vacanţe în baze de odihnă prestigioase, tratament la sanatorii, mărfuri deficitare distribuite prin magazine speciale la preţ redus etc. Pe lângă bunuri, unii îşi doreau însă şi altceva, bunăoară, grade ştiinţifice. Dacă nu aveau pregătirea profesională necesară şi nici timp pentru a scrie teza, îi puteau corupe pe savanţii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, ca aceştia să o facă în locul lor. Serviciile oferite în schimb erau variate. De exemplu, îi „ajutau“ să obţină mărfuri deficitare.

UN ŞEF DE LA VULCĂNEŞTI SE VREA EXPERT ECONOMIC

Este şi cazul unui şef din sudul RSSM. În 1970, Leonid Alexeevici Stadnic era preşedinte al Comitetului Executiv al Sovietului raional al deputaţilor poporului din Vulcăneşti (o funcţie echivalentă azi cu cea de preşedinte de raion). Îşi dorea de mult timp să obţină gradul de candidat în ştiinţe economice, pentru a se erija în mare expert atunci când se discutau chestiuni legate de dezvoltarea economică la nivel raional sau republican. Plus că astfel putea să-şi promoveze mai lesne propriile interese, titlurile ştiinţifice fiind de mare prestigiu pe vremea URSS.

Stadnic Leonid Alexeevici, 1980

În 1969, în raionul Vulcăneşti a activat o echipă de economişti de la Academia de Ştiinţe, care cerceta eficienţa economică a centralizării importului şi exportului de produse agricole în/şi din raion. Printre cei care au participat la acest proiect era A.I. Nedvoreaghin, şef de sector la Institutul de Economie al Academiei. El avea deja o maşină, dar voia una nouă. Astfel, interesele lui Nedvoreaghin şi Stadnic s-au intersectat: primul voia un automobil nou, dar nu-şi putea cumpăra, iar al doilea îşi dorea titlu ştiinţific şi-l putea ajuta pe savant să obţină maşina. Aşa că omul de ştiinţă şi şeful de la Vulcăneşti au bătut palma.

MOSKVICI 412, O MICĂ „ATENŢIE“

Automobilul marca Moskvici 412 era repartizat raionului Vulcăneşti, în lista specialiştilor care-şi aşteptau rândul pentru a procura o maşină fiind 150 de oameni. Cetăţenii care nu aveau viză de reşedinţă în raion nu aveau dreptul să se înscrie în rând, cu atât mai mult să obţină automobil fără rând. Stadnic a decis să se asigure pentru orice eventualitate, în cazul în care oamenii vor protesta împotriva mişmaşurilor sale. Aşa că i-a făcut lui Nedvoreaghin viză de reşedinţă în Vulcăneşti, chiar în apartamentul său. Acest lucru era imposibil fără concursul miliţiei locale. N-a fost dificil: pe 24 martie 1970, Stadnic l-a chemat pe şeful miliţiei raionale G. Pogrebnoi la Comitetul Executiv Vulcăneşti şi i-a ordonat să-i dea viză de reşedinţă oaspetelui său.  Pentru a crea aparenţa unei persoane care se implică în viaţa comunităţii, Nedvoreaghin a participat de câteva ori la şedinţele Comitetului Executiv ca reprezentant al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Tot în ideea de a legaliza într-un fel fărădelegea comisă, Nedvoreaghin l-a rugat pe N. P. Frolov, directorul Institutului de Economie, să trimită o cerere la Comitetul Executiv raional Vulcăneşti prin care să solicite oficial acordarea automobilului în scop de serviciu.

PROTESTUL CELOR SUPĂRAŢI

Afacerea „Moskvici pentru Nedvoreaghin“ a stârnit reacţii negative din partea celor care aşteptau de ani de zile să-şi cumpere automobil. Supăraţi, oamenii au alcătuit o scrisoare anonimă (se temeau de răzbunarea şefilor de la raion), care a fost trimisă la mai multe instanţe centrale de la Moscova, inclusiv la Comitetul Central al Partidului Comunist al URSS, Consiliul de Miniştri şi Comisia pentru Control Popular. A fost pornită o ancheta şi s-a stabilit că informaţia din scrisoarea anonimă de la Vulcăneşti corespunde realităţii. Mai mult, investigaţiile au arătat că despre acest caz ştia nu doar şeful miliţiei Pogrebnoi, ci şi alţi oficiali importanţi, cum ar fi prim-secretarul Comitetului raional de partid Ilie Dimitrievici Bodur, care era complice în această afacere.

Bodur Ilie Dimitrievici, 1973

CE SANCŢIUNI URMEAZĂ

Comitetul Central al PCM a fost nevoit să ia atitudine. La 4 august 1970, într-o şedinţă a Biroului CC al PCM, a fost adoptat o decizie strict secretă, întitulată „Despre acţiunile incorecte ale preşedintelui Comitetului Executiv raional Vulcăneşti Stadnic L.A.“. Vom reda o parte din decizie: „După verificarea datelor din scrisoarea anonimă s-a constatat că preşedintele Comitetului Executiv raional Vulcăneşti Stadnic L.A., în loc să-şi concentreze atenţia spre rezolvarea unor sarcini ce sunt în competenţa sovietelor locale, şi-a început activitatea prin pregătirea disertaţiei în scopul obţinerii titlului de candidat în ştiinţe economice, scop pentru care a utilizat materialele unui grup de cercetători de la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În semn de recunoştinţă, tov. Stadnic L.A., la solicitarea tov. Singur G. N., a emis o decizie ilegală cu privire la vânzarea unui automobilul marca Moskvici 412 şefului de sector al Institutului de Economie Nedvoreaghin L. I. Biroul Comitetului raional de partid, prim-secretarul tov. Bodur I.D. fiind la curent cu acţiunile incorecte ale tov. Stadnic L.A., nu a intervenit pentru a corecta acţiunile sale, nu le-a dat o apreciere principială şi nu a luat măsuri pentru prevenirea acestora.“

Pentru abuz în serviciu, Leonid Stadnic s-a ales cu mustrare şi a fost demis. I-a fost aplicată o mustrare şi prim-secretarului Comitetului raional de partid Ilie Bodur. Prin aceeaşi decizie, Comitetul Central al PCM „a condamnat acţiunile vicedirectorului Institutului de Economie, Singur G. N.“. Totodată, a ordonat organizaţiei de partid a Institutului de Economie „să-l tragă la răspundere de partid pe şeful sectorului economie şi melioraţie Nedvoreaghin A.I., membru al PCUS, pentru abuz în serviciu manifestat prin cumpărarea automobilului“. De asemenea, conducerii institutului i s-a cerut să decidă în ce priveşte menţinerea în funcţie a acestuia.

Demis pentru a fi promovat

Deşi a fost demis, Stadnic şi-a continuat cariera fără mari probleme, fiind numit chiar într-o funcţie mai prestigioasă. Astfel, în 1980, îl regăsim în funcţia de prim-secretar al Comitetului raional de partid Briceni, apoi în cea de deputat în Sovietul Suprem al RSSM, de rând cu Vladimir Voronin, devenit şi el deputat în 1980, în ciuda fărădelegilor comise la Ungheni. Dacă ar fi fost dat pe mâinile justiţiei, Stadnic, ca şi Voronin, ar fi trebuit să facă puşcărie cel puţin 4-5 ani. PCM a luat însă decizia de a-l proteja şi de a-l judeca simbolic, pe linie de partid. N-a contat nici faptul că CC al PCUS, Consiliul de Miniştri al URSS şi Comisia Controlului Popular de la Moscova au constatat că au fost comise ilegalităţi.
Un detaliu curios e şi faptul că în loc să fie pedepsit Frolov, directorul Institutului de Economie al AŞM, care a semnat cererea adresată lui Stadnic, în favoarea lui Nedvoreaghin, a fost mustrat adjunctul său Singur. Acest gest nu este mai puţin relevant pentru înţelegerea relaţiilor de clientelă din cadrul nomenclaturii comuniste.