Trezirea din iluzie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
trupe ruse transnistria

Oferta Ucrainei, de a permite transferul Armatei a 14-a din Transnistria în Rusia printr-un coridor garantat, este un adevărat turnesol.

Nu pentru intenţiile Moscovei. Acestea sunt limpezi. Fie că este vorba de discursul strategic de ordin intern (prezenţa militară în Transnistria este una dintre ultimele „ancore“ în regiune), fie că este vorba de cel diplomatic (trupele ruse sunt singura garanţie că vechiul conflict îngheţat din stânga Nistrului nu se va reîncălzi), nu există nicio intenţie de repatriere a efectivelor. Dimpotrivă.

Oferta de la Kiev dă, însă, mari bătăi de cap la Chişinău. Acolo unde coexistă până azi cererile repetate (şi zadarnice) de retragere a trupelor ruse şi absenţa oricăror măsuri concrete menite să facă imposibilă rămânerea acestor trupe. Mai ales acum, când, pe fondul conflictului foarte dur dintre Moscova şi Kiev, ucrainenii „au sigilat“ frontiera estică a Transnistriei. 

Teoretic, dacă declaraţiile autorităţilor de la Chişinău ar fi adevărate, ar fi trebuit ca Armata a 14-a să fi murit deja de mult de foame. Nu numai că nu s-a întâmplat asta, dar rotaţia personalului continuă normal (cum? pe unde?), iar trupele fac manevre şi exerciţii chiar mai mult ca înainte de criza din relaţiile ruso-ucrainene. Cum e foarte greu de crezut că Ucraina mai face acum vreo concesie Kremlinului, cred că e limpede cine permite libera funcţionare a trupelor ruse, în pofida campaniilor de discursuri împotriva prezenţei acestora.

De ce face elita politică de la Chişinău acest joc nu e greu de înţeles.

În primul rând, ea însăşi, această elită (oricât de „patrioată“ se arată ea în anumite zone) este produsul aceluiaşi scenariu moscovit ca şi prezenţa militară rusă în Transnistria. Cele două elemente, aparent antagonice, sunt intim legate, iar suitele de confruntări dintre ele, când nu au fost de-a dreptul regizate, au avut cu totul alte mize decât integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În al doilea rând, Transnistria este unica garanţie a „stataliştilor“ de la Chişinău (şi... marea majoritate sunt „statalişti“!) că îşi vor păstra privilegiile care decurg din existenţa Republicii Moldova ca stat, fie şi eşuat. Asta explică şi reticenţa Moscovei de a integra Transnistria, după modelul Crimeei sau al Abhaziei şi Osetiei de Sud. Rusia nu are nevoie de o enclavă încercuită, dincolo de care să se afle o Republică Moldova a cărei unică perspectivă ar fi revenirea în cadrul României. Transnistrenii au primit cetăţenie rusă şi asistenţă, dar nu li s-a recunoscut independenţa: fineţea diplomaţiei ruse cred că nu trebuie să ne surprindă.

La fel de bine ştiu şi „stataliştii“ că, atâta timp cât vor continua să „lupte“ pentru reintegrarea Transnistriei, perspectiva europeană şi unirea sunt blocate. Republica Moldova rămâne într-o zonă gri, în care elita se îmbogăţeşte, iar cetăţenii trăiesc cum pot. Dacă Republica Moldova ar renunţa la Transnistria - cedând-o, de pildă, Ucrainei, căreia i-a fost smulsă în 1924, Rusia şi-ar pierde motivaţia de a o susţine şi foarte curând elita aflată la butoane ar trebui să dea socoteală cetăţenilor pentru modul în care a condus treburile publice din 1991 încoace.

E cazul să ne trezim din iluzie. Nici măcar bunăvoinţa Ucrainei nu va clinti Armata a 14-a. Clasa politică basarabeană are la fel de multă nevoie de ea, pe cât are ea nevoie de colaborarea Chişinăului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite