Traian Băsescu: Voronin nu şi-ar fi dat ţara ruşilor, însă Dodon ar da-o mâine
0
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu, aflat în aceste zile într-o vizită în Republica Moldova, a analizat politica dusă de către Vladimir Voronin şi Igor Dodon în calitate de şefi de stat. Oficialul român afirmă că între cei doi există o deosebire fundamentală.
Băsescu a declarat vineri, 6 octombrie, la emisiunea „Important” de la TVC21, că a avut pentru o perioadă anumită o relaţie acceptabilă cu Vladimir Voronin, însă relaţia acestora s-ar fi depreciat odată ce Traian Băsescu, pe atunci preşedinte al României, a început a vorbi despre Unire.
Pe de altă parte, fostul lider de la Cotroceni a precizat că nu a avut şi nu are niciun fel de relaţii cu Igor Dodon.
„Este o deosebire fundamentală între cei doi preşedinţi. Voronin nu a fost un prorus, nu şi-ar fi dat ţara ruşilor. Pe când Dodon ar da-o mâine. Noroc că nu se grăbeşte Putin să o ia. Voronin era un statalist cu statul lui, mic, mare, cu problemele lui. Nu a acceptat până la urmă Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova. Dodon cred că şi mâine ar accepta federalizarea. Sunt total diferiţi cei doi preşedinţi ca abordare şi l-am considerat mult mai patriot, dintre cei doi, pe Voronin. Adică era legat de pământul lui, nu era predispus să-l trimită în Uniunea Vamală, să-l închine Moscovei ş.a.m.d”, a menţionat Traian Băsescu.