Traian Băsescu face apel către alegătorii din Chişinău să nu dea Capitala socialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu face apel către locuitorii municipiului Chişinău să voteze pe 20 mai candidatul PUN la funcţia de primar al Capitalei, Constantin Codreanu. Vineri, 11 mai, la o conferinţă de presă la IPN, Traian Băsescu a îndemnat chişinăuienii să nu dea Capitala pe mâna Partidului Socialiştilor, în persoana candidatului acestei formaţiuni, Ion Ceban.

Traian Băsescu afirmă că Republica Moldova are destul „roşu” în vârful statului, referindu-se la preşedintele Igor Dodon, ex-preşedinte al PSRM, care propune integrarea ţării în Uniunea Vamală Eurasiatică, în loc să meargă spre România, UE şi NATO, acolo unde îi este locul. 

„Apelul meu este exact la ceea ce cere electoratul de la candidaţi, şi anume la responsabilitate. A da şi Preşedinţia, şi capitala socialiştilor va genera dezechilibre puternice pentru alegerile legislative”, a spus Băsescu.

Fostul preşedinte al României consideră că, din punct de vedere politic, este esenţial ca un candidat pro-român, pro-european, să câştige alegerile în municipiul Chişinău pentru a crea o perspectivă înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc la toamnă. 

Traian Băsescu afirmă că apelul său este şi către acei care vor ca Republica Moldova să aibă după alegeri şansa de a se îndrepta spre Vest. Politicianul îi îndeamnă pe alegători să se gândească la faptul cum după va arăta Republica Moldova dacă Ion Ceban va câştiga alegerile în Chişinău.

Traian Băsescu a îndemnat electoratul să fie responsabil, iar la 20 mai să facă alegerea corectă. El a mai spus că, dacă Maia Sandu ar fi candidat la alegerile locale din Chişinău, cu siguranţă partidul al cărui preşedinte de onoare este o susţinea.

Traian Băsescu a salutat iniţiativa unor moldoveni din diasporă de a veni acasă, la Chişinău, pentru a vota candidatul PUN la funcţia de primar general al municipiului Chişinău şi a nu permite venirea socialiştilor în fruntea Primăriei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite