Traian Băsescu: În turul doi voi vota pentru Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO captură video b1tv
FOTO captură video b1tv

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care deţine şi cetăţenia Republicii Moldova, a declarat luni, 31 octombrie, în cadrul unei emisiuni de la B1TV, că nu a avut posibilitatea să voteze în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, însă promite să o facă în turul doi.

„Nu am votat, pentru că încă nu am depus jurământul pentru că domnul Dodon, acest domn prorus, a atacat la Curtea Constituţională a Republicii Moldova decretul prin care preşedintele Timofti mi-a acordat titlul de cetăţean. Săptămâna trecută a judecat Curtea Constituţională, a respins plângerea acestui Dodon şi asta înseamnă că în turul doi voi vota pentru Maia Sandu”, a subliniat Băsescu.

Politicianul se arată încrezător că la alegerile din 13 noiembrie, candidatul comun al PAS, PLDM şi PPDA va învinge.

„Aici, pe calcul, eu zic că Maia Sandu este viitorul preşedinte cu 53%. Raţiunea este simplă: nu au fost tinerii la vot, dar se vor duce în turul doi. Iar eu voi face un apel foarte puternic către cetăţenii Republicii Moldova să se ducă la vot. Vreau să se uite la Belarus cât de rău le merge pentru că au rămas ataşaţi de Federaţia Rusă. Ei trebuie să vadă ce s-a întâmplat cu România după ce s-a desprins de blocul comunist”, a adăugat ex-preşedintele pentru B1TV. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite