Socialiştii vor acceptul Curţii Constituţionale pentru organizarea alegerilor anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSRM a depus astăzi la Curtea Constituţională (CC) o sesizare prin care solicită instanţei să clarifice mai multe articole din Legea Supremă a ţării cu privire la eventualele acţiuni ale preşedintelui ţării şi ale Parlamentului în cazul neînvestirii Guvernului în decurs de trei luni. În timp ce socialiştii cred că mai multe articole din Constituţie sunt contradictorii, juriştii spun că legea este foarte clară.

Deputatul socialist Vasile Bolea a menţionat că Legea Supremă a ţării conţine dispoziţii contradictorii. În timp ce un articol prevede imposibilitatea dizolvării Parlamentului în decurs de şase luni până la alegerile preşedintelui ţării, altele prevăd că, în caz de nealegere a noului Guvern în termen de trei luni, Parlamentul urmează să fie dizolvat. Socialiştii cer Curţii Constituţionale clarificarea situaţiei în cauză şi explicarea eventualelor acţiuni ale preşedintelui ţării şi ale Parlamentului în cazul neînvestirii Guvernului în decurs de trei luni.

În acelaşi timp, expertul constituţionalist Nicoale Osmochescu spune că în Constituţia Republicii Moldova totul este scris foarte clar. „Chiar dacă Guvernul nu va fi învestit, Parlamentul nu poate fi dizolvat, pentru că sunt ultimele şase luni de exercitare a mandatului preşedintelui Timofti, perioadă în care nu se poate dizolva Parlamentul sub niciun pretext. Nu mai trebuie de făcut atâta demagogie. Aici este foarte clar. Chiar dacă un nou Guvern nu va fi învestit, actualul Guvern interimar va exercita funcţiile până la alegerea unui nou Executiv”, a comentat Nicolae Osmochescu pentru Adevărul Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite