Socialiştii îl acuză pe Dorin Chirtoacă că permite construcţiile de benzinării în spaţiile verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, este învinuit de consilierii municipali ai PSRM-lui că permite construcţia benzinăriilor în spaţiile verzi, în pofida unui moratoriu existent.

Conform celor spuse de preşedintele fracţiunii PSRM, Ion Ceban, primarul ar fi atacat în judecată moratoriul existent pe construcţia câtorva benzinării din Capitală. În aşa mod, Chirtoacă ar permite în continuare construirea benzinăriilor.

Potrivit lui Ceban, construcţiile unde continuă lucrările se află pe strada Nicolae Dimo, în parcul Alunelul şi în zona circului.

La fel, socialiştii pledează pentru interzicerea activităţii cazinourilor în Chişinău. Ion Ceban consideră că această problemă ar putea fi rezolvată în Consiliul Municipal Chişinău, cu voturile socialiştilor şi liberalilor.

Luni, 6 iunie, preşedintele fracţiunii PSRM din CMC a avut un briefing de presă.

Reamintim că în luna februarie al acestui an, CMC a votat un moratoriu, prin care se interzice construcţia benzinăriilor pe perioada unui an, pe următoarele străzi: Nicolae Dimo, calea Ieşilor, Mihail Sadoveanu, Melestiu şi Renaşterii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite