Sergiu Mocanu: Există pericolul ca Vlad Plahotniuc să devină prim-ministru în perioada Sărbătorilor de Iarnă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, a declarat duminică, 10 decembrie, că există o probabilitate mare ca preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, să ajungă în perioada Sărbătorilor de Iarnă în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. În acest context, Mocanu atenţionează opinia publică că pasul respectiv al democratului ar putea aduce la putere forţele proruse de la Chişinău, după alegerile parlamentare din 2018.

Potrivit lui Sergiu Mocanu, Vlad Plahotniuc a decis să obţină funcţia de premier „după ce în turneul lui european şi american a fost umilit într-un hal fără de hal. În viaţa lui nu a fost umilit mai tare decât de refuzul oficialilor europeni de a da mâna cu el, de a se întâlni cu o delegaţie din care face parte un mafiot cum este Plahotniuc, unul care a capturat instituţiile statului”. 

„A revenit acasă şi, ieri, în cel mai intim cerc al lui a dat ordin ca să pregăteasca toate modalităţile pentru a-l desemna în funcţia de prim-ministru în perioada sărbătorilor de iarnă şi de a-l alege, în această situaţie în care moldovenii nu sunt activi deloc, de a-l alege prim-ministru al Republicii Moldova”, a menţionat preşedintele Partidului Mişcarea Populară Antimafie într-o postare video pe pagina sa de Facebook.

Mocanu consideră că, „în momentul în care opinia publică din Republica Moldova este manipulată, protestul social este decimat pe mâna unor aventurieri care l-au deturnat şi l-au folosit în alte scopuri, în această situaţie există pericolul real că Plahotniuc poate ajunge prim-ministru al Republicii Moldova”.

„Această posibilitate ca el să ajungă prim-ministru al Republicii Moldova poate da şansa mare partidei promoscovite, partidelor de stânga, forţelor proruseşti să ajungă în viitorul an majoritate constituţională în Republica Moldova”, a subliniat politicianul.

El a făcut un apel către opinia publică de la Chişinău şi către partidele proeuropene să întreprindă acţiuni pentru a nu-i permite lui Vlad Plahotniuc să ajungă premier.

„Trebuie să oprim apucăturile maniacale ale lui Plahotniuc, care, având subordonate instituţiile statului, având o majoritate parlamentară, având un mecanism statuat de Curtea Constituţională, prin care îl poate suspenda pe complicele lui Dodon, în aşa fel încât Candu să-l poată desemna în funcţie de prim-ministru, având toate aceste mecanisme Plahotniuc poate ajunge în perioada sărbătorilor de iarnă prim-ministru”, a notat Sergiu Mocanu.    

De asemenea, acesta s-a adresat unora din Partidul Democrat: „Noi ştim că există oameni în PD pe care îi încurajăm, îi implorăm să facă acest pas şi să se rupă de mafiotul Plahotniuc”.

Amintim că joi, 7 decembrie, preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a anunţat că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a plecat în SUA pentru a cere sprijinul americanilor în ceea ce priveşte intenţia democratului de a ocupa funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.

Renato Usatîi a afirmat că Vlad Plahotniuc a interzis deputaţilor să părăsească ţara până la 25 decembrie, perioadă în care ar urma ca democratul să fie votat în funcţia de premier.

Precizăm că Vlad Plahotniuc s-a aflat săptămâna trecută într-o vizită în SUA, unde a avut mai multe întrevederi cu diferiţi oficiali americani. Potrivit serviciului de presă al PDM, preşedintele formaţiunii a abordat chestiuni ce ţin de situaţia din Republica Moldova şi cea regională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite