„Să ne apărăm justiţia”. Blocul ACUM cheamă cetăţenii la un protest în faţa Parlamentului, după ce Gheorghe Petic şi Sergiu Cebotari au fost condamnaţi
0
Blocul electoral ACUM, condus de Maia Sandu şi Andrei Năstase, a îndemnat cetăţenii să iasă la protest joi, 21 martie, ora 11.30, în faţa Parlamentului, pentru „ca să ne apărăm justiţia”. Manifestaţia este organizată în contextul celor două sentinţe de condamnare emise pe numele activiştilor PPDA, Gheorghe Petic şi Sergiu Cebotari.
„Condamnarea la ani grei de puşcărie în baza unor dosare fabricate a lui Gheorghe Petic şi Sergiu Cebotari, activişti ai Platformei DA, reprezintă sfârşitul justiţiei şi democraţiei în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă emis de Blocul ACUM.
Potrivit documentului, „este mesajul foarte clar al regimului Plahotniuc-Dodon către întreaga societate – jocurile de-a democraţia s-au terminat, oricine se va opune puterii oligarhice va păţi la fel”.
„Folosirea gazelor lacrimogene împotriva susţinătorilor deţinutului politic Gheorghe Petic în faţa Judecătoriei Orhei, în cele mai urâte tradiţii ale unui regim dictatorial, este cea mai grăitoare dovadă în acest sens”, se spune în comunicat.
Blocul ACUM îndeamnă „toţi deputaţii cărora le pasă de această ţară şi de drepturile fundamentale ale omului şi care nu doresc ca Republica Moldova să se transforme definitiv într-o dictatură să voteze chiar din primele şedinţe ale Parlamentului pachetul de legi şi acte legislative menite să înceapă demontarea sistemului oligarhic şi edificarea statul de drept”.
„Stimaţi deputaţi, aleşi ai poporului! Astăzi au fost condamnaţi pe nedrept Gheorghe Petic şi Sergiu Cebotari! Mâine poate fi oricare dintre voi”, se menţionează în comunicat.
Fostul poliţist de frontieră Gheorghe Petic, cel care a făcut mai multe dezvăluiri privind schemele de contrabandă cu ţigări de la frontiera moldo-română, a fost condamnat miercuri, 20 martie, la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru viol. De asemenea, Gheorghe Petic va o achita o amendă în sumă de 30.000 de lei.
Fostul angajat al „Poştei Moldovei” Sergiu Cebotari, cel care a făcut dezvăluiri despre o schemă de trafic cu anabolizante, a fost condamnat la opt ani de închisoare, cu executare, într-un dosar penal pentru delapidarea averii străine şi folosirea muncii forţate, scrie JurnalTV.