„S-a făcut dreptate”. Octavian Ţîcu anunţă că ar putea fi înregistrat în cursa electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ticu

Candidatul Partidului Unităţii Naţionale pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie, Octavian Ţîcu, susţine că ar urma să fie înregistrat în cursa electorală, după ce s-ar fi constatat că a colectat un număr suficient de semnături. Anunţul vine la scurt timp după ce politicianul anunţase că a fost exclus din cursă de Comisia Electorală Centrală.

„Aşa cum anunţam ieri, am mers la CEC pentru a ne face dreptate în urma notei informative care mă discalifica din campania prezidenţială. Am avut parte de deschiderea totală a CECului pentru verificarea listelor şi procesarea semnăturilor considerate eronate. S-a lucrat până aproape de miezul nopţii, timp în care s-au depistat numeroase lacune ale sistemului şi greşeli umane la completarea listelor”, a scris Octavian Ţîcu pe Facebook.

El a menţionat că a strâns peste 16 mii semnături în 18 raioane: „Ne vom prezenta la şedinţa CEC din această seară, unde avem toate speranţele că vom fi înregistraţi”.

Octavian Ţîcu a anunţat sâmbătă, 3 octombrie, că nu a fost înregistrat în cursa electorală şi că în spatele acestei decizii luate de Comisia Electorală Centrală ar sta preşedintele Igor Dodon.

Pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie au fost înregistraţi deocamdată şase candidaţi: Renato Usatîi - Partidul Politic Partidul Nostru, Andrei Năstase - Platforma Demnitate şi Adevăr, Tudor Deliu - Partidului Liberal Democrat, Igor Dodon - candidat independent (de facto candidatul PSRM), Violeta Ivanov - Partidului Politic Şor, Maia Sandu - Partidul Acţiune şi Solidaritate. 

Dorin Chirtoacă - Blocul Electoral UNIREA, şi Octavian Ţîcu PUN, încă aşteaptă decizia CEC, şedinţa căreia urmează să aibă loc pe 6 octombrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite