Roman Boţan: Prin modificarea legii privind paşapoartele există riscul să fie spălaţi bani murdari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin proiectul de modificare şi completare a Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte există riscul să fie spălaţi bani murdari. De aceea, deputaţii trebuiau să analizeze foarte bine ca aceste riscuri să fie eliminate prin formulări clare care să nu facă legea interpretabilă. Declaraţia a fost făcută de deputatul liberal Roman Boţan în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Roman Boţan spune că este împotriva acestui proiect pentru că numărul de cinci mii de persoane care puteau să obţină cetăţenia Republicii Moldova prin intermediul investiţiilor a fost schimbat cu cinci mii de solicitanţi principali. În numărul acestora nu intră cetăţenii străini şi apatrizii, nu intră membrii familiilor acestora – soţia sau soţul, copiii sau părinţii. Deci, numărul de cinci mii este extins în mod absolut nejustificat.

În plus, Roman Boţan spune că legea cetăţeniei prevede că de la obligativitatea de a cunoaşte Constituţia şi limba română sunt exceptate persoanele cu dizabilităţi pe durată nedeterminată şi pensionarii: „Noile modificări prevăd să fie eliberaţi de obligaţia de a cunoaşte Constituţia şi limba oficială a statului şi cetăţenii străini care vor obţine cetăţenia pentru investiţii”.

Un alt aspect important, în opinia deputatului liberal, este faptul că numele persoanelor care vor obţine cetăţenia vor fi secretizate. 

„Iniţial, proiectul prevedea ca decretele semnate de preşedinte privind acordarea cetăţeniei în general să nu fie publicate, în contrar cu prevederea Constituţiei. La insistenţa mea, dumnealor au schimbat că vor fi publicate doar datele de identificare a dosarului, dar nu a cetăţeanului. Întrebare – cine primeşte cetăţenie?”, se întreabă Roman Boţan.

Joi, 24 mai, deputatul Partidului Liberal Roman Boţan şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică. Anunţul a fost făcut în plenul Parlamentului în timpul examinării unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, în semn de dezacord cu prevederile noi şi pentru a nu fie obligat să semneze avizul Comisiei pe care a condus-o.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite