Rinocerii

Teatrul absurdului îşi face tot mai simţită prezenţa în politica de la Chişinău. Incoerenţa principalilor actori, incongruenţa între afirmaţii şi acţiuni, decorul contrastant cu conţinutul şi mai ales discuţiile recurente şi ineficiente îţi întăresc senzaţia de spectacol grotesc, în care nu se joacă o simplă piesă de teatru, ci soarta oamenilor.

Majoritatea politicienilor moldoveni sunt în această perioadă asemeni personajului colectiv din opera dramatică „Rinocerii”, de Eugen Ionescu: dezumanizaţi, dezorganizaţi şi rupţi de realitate. Iar primii metamorfozaţi sunt chiar liberal-democraţii, care deplâng arestarea liderului lor mai tare decât ieşirea de la guvernare sau aproape iminenta falimentare a statului. Inconsecvenţa şi iresponsabilitatea de care dau dovadă sunt percepute de unii drept stoicism, deşi reprezintă doar o bravadă. Să critici vehement absenteismul deputaţilor care au respins candidatul intrat pe uşa din dos, pentru ca apoi să nu poţi asigura cvorumul la propriul Consiliu Politic, înseamnă să ai obrazul gros, de rinocer. Să nu poţi trece peste frustrări şi să fii îndărătnic peste măsură, punând interesul de grup mai presus decât cel general, e specific mamiferului fără păr şi cu două coarne în frunte. În definitiv, să calci în picioare până şi ultima şansă de întremare a societăţii şi de redresare a economiei, este cât se poate de caracteristic tropăitului de rinocer.

Concomitent, şi democraţii s-au transformat, devenind inabordabili şi crezând că „turma” lor mărită artificial la 35 de „cornute” va rămâne intactă în cazul unor calamităţi politice cum ar fi alegerile anticipate din primăvară. Slabă nădejde la luciditate şi perspicacitate când rândurile îţi sunt completate de traseişti şi oportunişti. Să deţii un imperiu mediatic, dar să te eschivezi de la apariţiile publice, este o gândire tipică de erbivor politic. Astfel, orice ar „rumega” liderul informal al PD, se vor găsi suficiente bovine pentru a-l invidia, ridiculiza sau contesta. De aceea, nu-i rămâne decât să-şi arate caninii, altminteri şacalii îl vor devora.

Fauna politică moldovenească abundă şi de alte specimene, cum ar fi struţo-cămilele dadaiste sau porcinele dodoniste, dar lupta se dă acum între rinoceri. Unii s-au repliat sub fusta Maiei Sandu, alţii au sperat la revenirea domnului Sturza, însă nimeni nu a renunţat la năravurile sau ambiţiile sale şi nu şi-a pus cenuşă pe cap. Din această încăierare, nicio vietate nu are scăpare de sub copitele lor. E inutil şi chiar indezirabil să ţii partea vreunui grup de animale, rişti să fii strivit ca un vierme sau să te transformi în rinocer.

Între timp, câţiva comentatori din dreapta Prutului se dedau partizanatului. Tot mai multe voci se aud în susţinerea întemniţatului Filat. Până şi fostul preşedinte Băsescu îl vrea eliberat, iar pe Plahotniuc – „evacuat din Republica Moldova”. Dar aici avem o problemă: ce facem cu zecile de mii de angajaţi de la companiile domnului Plahotniuc? Pe ei tot îi expulzăm? Volens-nolens, prim-vicepreşedintele PDM deţine oficial 4 televiziuni, 3 posturi de radio, 2 hoteluri, 1 club de noapte şi mai multe terenuri. Asta înseamnă o armată întreagă de salariaţi şi o sumedenie de impozite care, în mod normal, trebuie achitate statului. Mi-e totuna dacă Plahotniuc se va autoexila peste hotare, dar nu sunt indiferent faţă de omul de rând care îşi va pierde locul de muncă şi nu-şi va putea întreţine familia.

Un punct de vedere mai detaliat, însă, totodată, mai deşănţat şi deplasat a fost exprimat de Armand Goşu pe platforma Contributors. Domnia sa îl consideră pe Vlad Filat „cel mai talentat om politic moldovean”. Fără a fi maliţios, liderul PLDM s-a dovedit a fi într-adevăr talentat în a-şi distruge partidul şi a-şi îngropa viitorul politic, în a compromite ideea de integrare europeană şi în a-şi schimba reşedinţa de pe str. Bucureşti pe str. Bernardazzi. Nu putem subscrie opiniilor aberante şi neargumentate că mesajul unionist de la protestele Platformei „DA” ar fi fost „o diversiune”, că la acele manifestaţii şi-au făcut apariţia „personalităţi necompromise, figuri noi, carismatice” (mai ales când în prim-plan sunt acoliţii lui Roşca) şi că deciziile Curţii Constituţionale de la Chişinău ar fi „bizare” şi „probă a unei bogate imaginaţii” (aici fiind inclusă şi Hotărârea istorică privind recunoaşterea limbii române drept limbă oficială).

În fine, dacă tot suntem aceeaşi naţiune, e şi firesc să avem acelaşi regn politic de o parte şi de alta a Prutului. Important e să nu devenim cu toţii rinoceri.