Republica Moldova cheamă o misiune europeană de combatere a corupţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Chiril Gaburici, la şedinţa Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, a făcut publică ideea creării unei misiuni europene de luptă cu corupţia.

„Acest proiect a fost discutat şi cu partenerii europeni, urmează să-l lansăm cât mai curând”, a spus premierul, adăugând că reforma sectorului justiţiei şi lupta cu fenomenul corupţia sunt prioritare în activitatea executivului, transmite IPN. „Scopul acestei misiuni va fi de a consolida capacităţile instituţiilor de drept responsabile de combaterea corupţiei, de a prelua şi aplica bunele practici din ţările europene”, a explicat prim-ministrul Chiril Gaburici.

Premierul a mai spus că Guvernul depune eforturi pentru a exclude corupţia din toate domeniile, în special din sistemul justiţiei, care stă la baza oricărui stat de drept. Şeful executivului a venit cu propunerea de a crea un centru unic de reformă a instituţiilor de drept, cu detaşarea permanentă a celor mai buni specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Centrului Naţional de Integritate, reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi străini. Centrul va servi drept platformă de analiză, coordonare, elaborare de politici şi acte normative şi va supraveghea activitatea instituţiilor responsabile de reforma justiţiei.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite