Războiul politic de la Chişinău pe înţelesul tuturor

Luptele viscerale dintre partidele aflate la guvernare nu mai contenesc. Exponenţii a cel puţin două componente ale Alianţei se tot beştelesc şi se învinuiesc reciproc, fără a realiza că astfel compromit însăşi ideea de integrare europeană, cu care ne aburesc din 2009 încoace. În fond, lucrurile sunt cât se poate de clare: asistăm la un război politic de proporţii între clanurile oligarhice de la Chişinău.

Republica Moldova este într-adevăr un stat capturat, doar că nu de către un singur om sau grupare, aşa cum încearcă unii să inoculeze, şi nu de acum câţiva ani, ci chiar de la fondare. Acapararea sau subminarea instituţiilor publice, aservirea şi pervertirea presei, controlarea fluxurilor financiar-bancare şi subordonarea organelor de drept sunt procese demarate încă la începutul anilor ’90. Mişcarea noastră de renaştere naţională nu a evoluat decât într-o independenţă formală. Trecerea la grafia latină a fost unicul succes înregistrat de elita intelectuală şi politică de la acel moment. În rest, am pierdut cca 1/3 din teritoriu (Transnistria, în urma conflictului militar din 1992), am renunţat la idealuri (oferind cetăţenie tuturor mancurţilor şi acceptând tacit o mare prostie în art. 13 din Constituţie) şi am cedat puterea economică alogenilor (majoritatea businessmenilor şi chiar a „fermierilor” sunt rusofoni).

Ceea ce avem acum nu e nicidecum rezultatul unor fenomene de dată recentă. Parafrazându-l pe clasicul Voltaire, dacă Plahotniuc nu ar fi existat, el ar fi trebuit inventat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Filat. Or, aceşti doi politicieni sunt produsul unor grupuri de interese de sorginte sovietică. Nu întâmplător, dânşii s-au format pe timpul lui Lucinschi şi, respectiv, al lui Voronin. Se zice că unul şi-a început afacerile cu contrabanda de ţigări, ajungând şef pe pri(h)vatizări, iar altul – cu o fabrică de conserve şi prin trafic de fiinţe umane, devenind posesorul mai multor televiziuni, bănci, hoteluri şi chiar partide.

Rivalitatea acutizată dintre Vlazi, care a generat arestarea inopinată a unuia dintre ei, nu ar trebui să ne eclipseze minţile. Întregul spectacol e departe de a se fi încheiat, mai ales că există o concurenţă acerbă în spatele cortinei între potenţialii pretendenţi la putere. Credeţi că Vama, Fiscul sau Poliţia vor fi depolitizate? Să fim serioşi. Sunt domenii extrem de rentabile pe care le va prelua altcineva, poate chiar din anturajul aceluiaşi Filat. Dar de asta depinde dacă şi-a asigurat un viitor moştenitor politic, căci de prea mulţi tovarăşi de drum s-a debarasat, tocmai din cauza orgoliului său nemăsurat.

Totuşi, ultimele evoluţii demonstrează intenţia din ce în ce mai accentuată a liberal-democraţilor de a „reînvia” sub auspiciile Platformei „DA”. Declaraţiile lui Deliu confirmă această ipoteză, iar dacă trăia epigramistul Păstorel Teodoreanu sunt sigur că scria ceva de genul: „Filate nu fi trist!, PLDM merge înainte prin Partidul DA-daist”. Parcă aşa era şi ultimul lor slogan: „Înainte (la treucă), nu înapoi (la bojdeucă)”...

Episodul reţinerii lui Usatîi se înscrie perfect în tragi-comedia (de)jucată de un oligarh celuilalt. După ce l-a folosit pe post de circar în ziua de 15 octombrie, Plahotniuc a decis să-i crească raitingul celui mai incompetent primar din cel mai murdar oraş (vorba regretatului Mihai Volontir). I-a pus la dispoziţie interceptările convorbirilor dintre Shor şi Filat, l-a trimis la Moscova ca să-i însceneze lui Timofti farsa telefonică şi l-a chemat înapoi, asigurându-l că cele 72 de ore în detenţie îi vor crea o imagine de victimă a regimului, cu care va accede lejer în următorul Parlament.

Între timp, însă, PLDM-ul ripostează anemic şi haotic, comportându-se ca o găină decapitată. Ba se asociază cu protestatarii, dar nu se disociază de Filat, ba ne asigură că vor rămâne în AIE-3, dar fiecare şedinţă a coaliţiei iese cu scântei etc. În tot cazul, spectacolul e garantat.