PSRM condamnă decizia Maiei Sandu de a nu promulga proiectul privind comerţul interior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

„O acţiune care favorizează producătorul extern şi care aduce în pragul falimentului producătorul autohton”, astfel califică deputaţii PSRM refuzul preşedintei Maia Sandu de a promulga modificările la legea privind comerţul interior, transmite IPN.

Potrivit reprezentanţilor PSRM, nepromulgarea amendamentelor îi va determina pe producătorii noştri să-şi sisteze activităţile, iar marile lanţuri de magazine vor fi pline doar cu produse de import.

Preşedinta Sandu a transmis Parlamentului spre reexaminare un proiect de modificare a legii privind comerţul interior, argumentând că documentul ar duce la creşterea preţurilor şi ar încalca angajamentele asumate de ţara noastră prin Acordul de Asociere. Dar deputaţii PSRM au o altă părere.

„Este o decizie care va duce la nimicirea producătorului autohton, noi deja suntem dependenţi de importul produselor alimentare, mă refer la produse lactate, sucuri, iar prin această decizie devenim complet dependenţi de import. Riscăm ca producătorul autohton să-şi sisteze activităţile, să producă doar pentru necesităţi personale şi atunci producătorii străini ne vor dicta preţurile”, a spus deputatul PSRM Petru Burduja, în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la NTV Moldova.

Potrivit socialiştilor, Maia Sandu ar promova interesele producătorilor din alte state în detrimentul celor autohtoni. „Nepropmulgarea legii privind comerţul interior, şi în general, tot ce se întâmplă acum la preşedinţie este un model clasic de guvernare a ţării din exterior. Producătorii agricoli trebuie să înţeleagă că acum vocea lor nu mai contează pentru instituţia prezidenţială. Oamenii care au aşteptat să-şi vândă produsele de sezon au rămas fără surse în plină pandemie”, a spus  deputatul PSRM Vladimir Odnostalco.

Amendamentele la legea privind comerţul interior, aprobate de majoritatea PSRM-Şor, obliga unităţile comerciale să ofere producătorilor autohtoni 50% din suprafaţa rafturilor. De asemenea, potrivit legii, reducerile solicitate de reţelele de magazine nu puteau fi mai mari de 10% din preţul de vânzare al produsului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite