Preşedintele Macedoniei va veni în iulie în Republica Moldova
0Igor Dodon a avut o întrevedere joi, 15 martie, în Azerbaidjan, cu preşedintele Macedonei, Gjorge Ivanov, în cadrul căreia şeful statului l-a invitat pe omologul său la Chişinău. Vizita acestuia este preconizată pentru 17-18 iulie curent.
„Am menţionat cu plăcere că, în acest an, marcăm 23 de ani de la stabilirea contactelor diplomatice moldo-macedonene, perioadă în care au fost întreprinşi mai mulţi paşi meniţi să consolideze colaborarea dintre ţările noastre atît la nivel bilateral, cât şi multilateral”, a declarat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.
Preşedintele a subliniat că ambii şefi de state au fost unanimi în opinia privind necesitatea fortificării şi extinderii raporturilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, în special, în domeniul turismului.
„Mi-am exprimat interesul faţă de experienţa Republicii Macedonia în atragerea investiţiilor străine şi am îndemnat participarea companiilor macedonene în activitatea zonelor economice libere şi a parcurilor industriale din Republica Moldova”, a specificat Dodon.